Managementul riscului, în condițiile nivelului de credite neperformante și înmulțirii falimentelor
Telex » Știri
8 iunie 2016
Managementul riscului de credit reprezintă o temă de actualitate în România, din cauza problemelor generate de nivelul ridicat de credite neperformante din sistemul bancar, dar şi de numeroasele cazuri de insolvenţă sau faliment, susţin participanţii la World Credit Congress & Exhibition (WCCE) care se desfăşoară la Bucureşti. „Subiectul legat de managementul creditului în România este foarte oportun în această perioadă având în vedere nivelul de credite neperformante de 22% şi înmulţirea cazurilor de faliment în această ţară”, a declarat astăzi Patrick O.Connelly, CEO Tao Institute for Credit Risk Management, în cadrul evenimentului. Potrivit acestuia, managementul riscului de credit, în special, dar şi managementul riscului în general, au două obiective. În primul rând facilitează creşterea comerţului şi conduce la creşterea numărului de afaceri profitabile. În al doilea rând, un management eficient va duce la reducerea numărului de credite neperformante şi de companii intrate în faliment.
(Sursa: Agerpres)




Într-un turneu memorabil, Orchestra Simfonică București reinterpretează capodopere ale muzicii clasice
Constelația artelor pe „ecranele” Institutului Cultural Român
Educația prin lectură, un obiectiv major susținut prin inițiative valoroase
Toamna teatrală: un festival național la a XXXV-a ediție
Bucureștiul, capitala celui mai așteptat festival cinematografic al acestei toamne
Galați, octombrie 2025: epicentru al comediei teatrale românești
Festivalul Internațional de Teatru Independent, sub semnul ineditului
Două mari festivaluri într-un weekend cinematografic memorabil