Marcel Boloș: De modulul e-Factura depinde viitorul României pentru combaterea evaziunii fiscale

Marcel Boloș: De modulul e-Factura depinde viitorul României pentru combaterea evaziunii fiscale

Telex » Știri 3 ianuarie, 9:49  

Modulul e-Factura este unul foarte important pentru combaterea evaziunii fiscale, în contextul în care GAP-ul de TVA arată că suntem țara din Uniunea Europeană cu cea mai mare evaziune fiscală și cea mare indisciplină financiară în gestionarea acestui impozit, a declarat, la finalul anului 2023, într-o conferință de presă, ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, citat de Agerpres. "Planul să știți că nu este unul răzleț, este un plan pentru toleranță zero față de evaziunea fiscală, complex, articulat, integrat și are în vedere următoarele etape: introducerea modulului e-Factura în data de 1 ianuarie 2024; declararea în vamă începând cu data de 1 ianuarie a tuturor mărfurilor care provin din achiziții intracomunitare, foarte important pentru România, fiindcă 40% din GAP-ul de TVA de 9 miliarde de euro vine din achizițiile intracomunitare; introducerea decontului de TVA precompletat din data de 1 iulie 2024; introducerea raportării datelor contabile în SPV obligatorie cu data de 1 iulie 2024; introducerea modulelor antifraudă fiscală pentru e-Factura, e-Casă de marcat electronică, e-Transport; introducere a sigiliului electronic al mărfurilor în data de 1 iulie 2024; introducerea scanerelor în vămi începând cu trimestrul întâi al anului 2024", a explicat Marcel Boloș.

Potrivit acestuia, modulul e-Factura este primul lansat pentru că este dedicat "celui mai important impozit pe consum" gestionat de bugetul de stat al României.

"Și ca să aveți date despre relevanța acestui modul, anul 2023 l-am încheiat cu încasări de 104 miliarde de lei la TVA. În anul 2024 ne-am propus 115 miliarde lei, și din combaterea evaziunii fiscale cu ajutorul modulului e-Factura și a modulului de combatere a evaziunii fiscale încă 5 miliarde de lei. Deci o sarcină grea pentru noi, de 120 de miliarde de lei", a precizat ministrul Finanțelor.

Totodată, el a subliniat că în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene decizia de punere în aplicare a modulului e-Factura a fost publicată pe data de 25 iulie 2023 și modulul "se implementează potrivit acestei decizii fără echivoc" începând cu data de 1 ianuarie 2024. "Nu există cale de întors. Este decizia Comisiei Europene. Nu se pune problema amânării. Nu putem să modificăm decizia Comisiei Europene", a punctat Marcel Boloș.

Ministrul a menționat că al treilea motiv pentru care e-Factura e primul modul implementat este acela că în România GAP-ul de TVA este de 9 miliarde de lei și ne situăm pe primul loc în Uniunea Europeană la evaziunea fiscală.

"Nu am făcut noi studiul. Este studiul făcut de către Comisia Europeană. 40%, după cum v-am spus, provine din achizițiile intracomunitare. Arată GAP-ul de TVA că suntem țara cu cea mai mare evaziune fiscală și cea mare indisciplină financiară în gestionarea acestui impozit vital pentru țara noastră. (...) De acest modul e-Factura depinde viitorul României pentru combaterea evaziunii fiscale. De aici se formează baza de date pentru stabilirea TVA. De acest modul depinde mai apoi decontul de TVA pre-completat", a semnalat ministrul.

El a reiterat că prin introducerea e-Factura se are în vedere reducerea deficitului de încasare a TVA și se aduc încasări suplimentare de un miliard de euro. "Și se elimină complet metoda telefonul, lobby-ul, intervențiile în organizarea inspecțiilor fiscale. S-a terminat. Modulul e-Factura și cel antifraudă fiscală vor spune unde se duc echipele de inspecție fiscală. Și le atenționez foarte dur că vom lucra cu secretul fiscal, iar sancțiunile în ceea ce privește scurgerile de informații și utilizarea datelor de acolo vor fi extrem de drastice", a atras atenția ministrul.

Pe de altă parte, acesta a subliniat că modulul e-Factura obligă indirect și utilizatorii și firmele la digitalizare și consolidează competitivitatea firmelor românești pe piața europeană, deoarece bazele de date vor fi comune la nivel european începând cu 1 ianuarie 2026.

Ministrul a mai precizat că modulul are trei componente: business to gouvernment, business to business și business to consumer, iar testele de securitatea cibernetică s-au încheiat cu succes sâmbătă, 30 decembrie 2023, la ora 5:00. Oficialul a transmis și un mesaj evazioniștilor: dacă trece de controlul Curții Constituționale legea privind combaterea infracțiunilor economico-financiare, neutilizarea cu rea intenție a modulului e-Factura se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani.

În ceea ce privește implementarea modulului, conform informațiilor de la Ministerul Finanțelor, în prima etapă, în perioada 1 ianuarie 2024 - 30 iunie 2024, operatorii economici - persoane impozabile stabilite în România, indiferent dacă sunt sau nu înregistrate în scopuri de TVA au obligația să raporteze în sistemul național privind factura electronică RO e-Factura toate facturile emise în relația B2B și în relația cu instituțiile publice, altele decât cele efectuate în relația B2G, pentru care există obligația utilizării Ro e-Factura începând cu data de 1 iulie 2022.

De asemenea, operatorii economici persoane impozabile nestabilite dar înregistrate în scopuri de TVA în România au obligația, începând cu 1 ianuarie 2024, să raporteze în sistemul național privind factura electronică RO e-Factura toate facturile emise în relația B2B pentru livrări de bunuri și prestări de servicii care au locul livrării sau prestării în România.

Sunt exceptate de la obligația utilizării sistemului național privind factura electronică RO e-Factura: livrările de bunuri expediate sau transportate în afara Uniunii Europene de către furnizor sau de altă persoană în contul său; livrările de bunuri expediate sau transportate în afara Uniunii Europene de către cumpărătorul care nu este stabilit în România sau de altă persoană în contul său, cu excepția bunurilor transportate de cumpărătorul însuși și care sunt folosite la echiparea ori alimentarea ambarcațiunilor și a avioanelor de agrement sau a oricărui altui mijloc de transport de uz privat; livrările intracomunitare de bunuri.

Termenul-limită pentru transmiterea facturilor emise, pentru livrările de bunuri și prestările de servicii care au locul livrării sau prestării în România, în sistemul național privind factura electronică RO e-Factura, este de 5 zile lucrătoare de la data emiterii facturii, dar nu mai târziu de 5 zile lucrătoare de la data-limită prevăzută pentru emiterea facturii în Codul fiscal.

Nerespectarea termenului limită pentru transmiterea facturilor în sistemul național privind factura electronică RO e-Factura constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei, pentru persoanele juridice încadrate în categoria contribuabililor mari, cu amendă de la 2.500 lei la 5.000 lei, pentru persoanele juridice încadrate în categoria contribuabililor mijlocii, și cu amendă de la 1.000 lei la 2.500 lei, pentru celelalte persoane juridice, precum și pentru persoanele fizice.

Prin excepție, în perioada 1 ianuarie - 31 martie 2024, nerespectarea termenului limită pentru transmiterea facturilor în sistemul național privind factura electronică RO e-Factura nu se sancționează.

În a doua etapă, începând cu data de 1 iulie 2024, emitenții facturilor electronice au obligația de transmitere a acestora către destinatari utilizând sistemul național privind factura electronică RO e-Factura. Începând cu data de 1 iulie 2024 pentru operațiunile realizate între persoane impozabile stabilite în România sunt considerate facturi numai facturile care îndeplinesc condițiile prevăzute de OUG nr. 120/2021. Utilizarea facturii electronice face obiectul acceptării de către destinatar, cu excepția facturilor care îndeplinesc condițiile prevăzute de OUG nr. 120/2021, cu modificările și completările ulterioare.

Totodată, primirea și înregistrarea de către destinatari - persoane impozabile stabilite în România a unei facturi emise de operatori economici stabiliți în România, în relația B2B, fără a fi transmisă prin sistemul național privind factura electronică RO e-Factura, constituie contravenție și se sancționează cu o amendă egală cu cuantumul TVA înscris în factură.



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.