Marcel Boloș: Proiectul de buget de stat pentru 2024 ar trebui să fie trimis la Parlament în cursul acestui an

Marcel Boloș: Proiectul de buget de stat pentru 2024 ar trebui să fie trimis la Parlament în cursul acestui an

Telex » Știri 30 octombrie 2023  

Proiectul de lege privind bugetul de stat pentru 2024 ar trebui să fie trimis la Parlament în cursul acestui an, din punctul meu de vedere, dar aici Coaliția de guvernare va hotărî, a declarat, la finalul ședinței de Guvern de săptămâna trecută, ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, citat de Agerpres. "De săptămâna viitoare vor începe primele discuții, cred, sper, în Coaliție (pe proiectul de lege privind bugetul de stat, n.r.), dar aici Coaliția de guvernare va hotărî. Din punctul meu de vedere, proiectul de lege privind bugetul de stat ar trebui să fie trimis la Parlament în cursul acestui an, pentru că sunt două realități. O realitate este cea legată de ajustarea Programului de convergență cu ținta de deficit bugetar ajustată și a doua realitate este cea a anului electoral 2024. Nu cred că ar fi foarte indicat ca, în 2024, să discutăm de aprobarea proiectului de lege privind bugetul de stat în condițiile în care fiecare va dori să-și lase amprenta asupra bugetului și asupra alocărilor de fonduri pentru cheltuielile publice. Rostul nostru, al Ministerului de Finanțe, este să avem varianta de proiect de buget elaborată și derulată conform tehnicilor bugetare pe care le parcurgem (...) Sper să ajungem într-o situație în care să ne permitem reajustarea Programului de convergență. Ce înseamnă acest lucru? România, pentru anul 2023, prin Programul de convergență, ar avea 3% din PIB deficit bugetar, iar în acest context ar trebui să reducem deficitul bugetar de la cât o fi la sfârșitul anului până la cei 3% din PIB", a spus Marcel Boloș.

Potrivit ministrului de resort, există discuții pe tema reformelor pe care România și le-a asumat prin Planul Național de Redresare și Reziliență, una dintre acestea fiind reforma pensiilor generale, "care spune foarte clar despre reașezarea și indexarea pensiilor".

"Avem reforma salarizării unice, care, de asemenea, vorbește despre salariul egal la muncă egală și știm bine ce s-a întâmplat din punct de vedere al respectării acestui principiu în sectorul public. Și eu cred în continuarea acestor reforme începute, fie că discutăm de cheltuielile publice ale statului, fie că discutăm de cheltuielile companiilor de stat. Încă mai este loc pentru ca măsurile să poată continua, încât statul român să ajungă și modelul de finanțe al României să fie unul sănătos, în care investițiile să fie cele care generează creșterea economică, și nu consumul alimentat din datoria publică, care nu poate să ducă pe termen lung la ceva sustenabil și România să intre într-un proces de însănătoșire a dezvoltării sale economice", a punctat Marcel Boloș.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.