Marcel Boloș: Supraimpozitarea celor care comercializează energia e o soluție morală, care poate să genereze venituri suplimentare la buget

Marcel Boloș: Supraimpozitarea celor care comercializează energia e o soluție morală, care poate să genereze venituri suplimentare la buget

Telex » Știri 18 august 2022  

Autoritățile lucrează în prezent la un sistem de supraimpozitare pe lanțul producători-furnizori, traderi de energie, o soluție binevenită, mai mult decât morală, care va genera venituri la bugetul de stat pentru măsurile de compensare, a declarat, la un post de televiziune, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, citat de Agerpres. „Desigur că problema aceasta a energiei și a crizei pe care o parcurgem nu este una foarte ușoară pentru Guvern și trebuie identificate măsuri atât pe componenta aceasta de independență energetică, dar și pe zona socială, unde oamenii au nevoie de acest sprijin”, a spus ministrul.

În ceea ce privește sursele de finanțare pentru măsurile de plafonare și de compensare, ministrul a menționat banii care vin în urma activității fiscale a statului, fiind „o perioadă în care această creștere a prețului la utilități, dar și a costurilor în general și a inflației, generează un plus de venituri la bugetul de stat”.

„E un procent care acoperă parțial zona aceasta de compensări care ar urma să fie suportate din bugetul de stat. Pe de altă parte, se lucrează la un sistem de supraimpozitare pentru ceea ce înseamnă lanțul acesta de producător-distribuitor, traderi de pe bursă, care sigur acumulează capital în această perioadă, uneori poate chiar și speculativ. Este o variantă care poate să genereze venituri la bugetul de stat suplimentare și după aceea măsurile compensatorii ar avea sursă de venit și o sursă de finanțare. Ar fi oarecum nedrept în această perioadă ca aceste acumulări de capital formate pe lanțul producător-furnizor de energie, cei care comercializează energia să rămână cu aceste acumulări de capital și să nu fie impozitate. Eu cred că este o soluție mai mult decât morală și o soluție binevenită pentru ceea ce înseamnă partea aceasta de compensare și efortul pe care bugetul de stat trebuie să îl facă în această perioadă. Și, cred eu, că este o chestiune de normalitate”, a explicat Marcel Boloș.

Întrebat dacă e posibilă reglementarea pieței, în condițiile în care energia este deja vândută, ministrul a subliniat că este foarte complicat mecanismul acesta în care să se încerce reglementarea zonei de comercializare a energiei, energie care de fapt e tranzacționată. „Colegii din Ministerul Energiei și Coaliția gândesc aceste măsuri pe cele două paliere, pe de o parte de compensare a populației și a consumatorilor non-casnici, pe de altă parte de a găsi sursele de finanțare pentru a acoperi efortul pe care Guvernul României îl face în această perioadă”, a punctat Marcel Boloș.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.