
Măsuri severe de securitate la Campionatul European de Fotbal
Numărul 12, 14-20 iunie 2016 » Lumea în care trăim
Guvernul francez a lansat, cu ocazia Euro 2016, o aplicație pentru smartphone menită să prevină populația în privința unei „crize majore” de terorism, aplicație intitulată „Alertă atentat” (SAIP).
Aplicația este disponibilă gratuit în limbile franceză și engleză și completează dispozitivul obișnuit de alerte, precum sirenele sau instrucțiunile forțelor de ordine. Grație acestei aplicații, posesorii de smartphone pot fi alertați „în cazul suspiciunii de atentat sau unui eveniment excepțional”, cum ar fi un atac nuclear sau ruperea unui baraj. Utilizatorul trebuie să accepte, însă, să fie geolocalizat pentru a putea fi alertat în timp real, în locul în care s-a produs evenimentul sau în care se află el. Aplicația oferă, de asemenea, consiliere în privința comportamentului care trebuie adoptat și măsurile de urmat în funcție de natura alertei.
Sub egida UNESCO, valorile culturii românești se bucură în lume de o tot mai largă recunoaștere
Capodopere ale lui Picasso și Dali strălucesc pe firmamentul cultural românesc
Radiodifuziunea Română la a 95-a aniversare; un serviciu public pentru milioane de ascultători
Un Barometru „oglindă” al dinamicii consumului cultural
Bani pentru cultură, generatori de valoare adăugată la scară locală și națională
Săptămâna Teatrului Tânăr, o probă de „anduranță” a tradiției și inovației artistice
KINOdiseea de la București, o „călătorie” fascinantă în lumea filmului
Festivalul „George Enescu”, un brand național consacrat absolut la scară mondială