
MCPDS invită organizațiile neguvernamentale să se înscrie în CONECT – Catalogul Organizațiilor Neguvernamentale pentru Evidență, Consultare și Transparență
Numărul 10, 21-27 martie 2017 » Direct de la sursă
Ministerul Consultării Publice și Dialogului Social (MCPDS) a lansat CONECT – Catalogul Organizațiilor Neguvernamentale pentru Evidență, Consultare și Transparență cu scopul principal de a crea un cadru de colaborare între oganizațiile neguvernamentale și administrația publică centrală și locală. „Invit toate organizațiile neguvernamentale să se înscrie în CONECT pentru a putea construi împreună o bază de date cu toate organizațiile implicate în societate. După ce vom dezvolta această rețea, instituțiile vor putea invita la dialog și consultare pe toți cei care au o expertiză într-un anumit domeniu. Totodată, ne propunem promovarea activității asociațiilor și fundațiilor pentru a veni în sprijinul persoanelor care doresc să activeze în sectorul neguvernamental”, a declarat ministrul Gabriel Petrea.
„Inițiativa MCPDS își propune să reprezinte sursa primară de informare cu privire la asociațiile și fundațiile din România, conținând informații la zi despre activitatea curentă a organizațiilor, atât din punctul de vedere al proiectelor derulate, cât și al aspectelor financiare. În același timp, prin intermediul catalogului, asociațiile și fundațiile vor fi informate cu privire la actele normative inițiate la nivel central și local”, precizează MCPDS, într-un comunicat.
În acest moment, în România figurează 78.000 de asociații și 18.000 de fundații, dar nu există o evidență a organizațiilor care ar dori să se implice cu expertiza lor în elaborarea politicilor publice și în special a actelor normative.
Înscrierea se realizează pe site-ul ministerului.
Un veritabil boom al turismului cultural-artistic și sportiv
„Bucharest Opera Festival”, încununarea unui centenar de remarcabile realizări muzicale
Sezonul cultural estival, oferte pentru toate preferințele
BookFest 2022 – 5 zile de călătorie din România până în Țara Soarelui-Răsare
Târgul European al Castelelor, între lupte de cavaleri și spectacole de muzică modernă
Concursul internațional „George Enescu”. Pe podium, înalta ținută artistică și virtuțile talentului
Cu privirea din prezent spre un trecut fondator. O expoziție internațională Leonardo da Vinci, la Bușteni
Un regal artistic sub prestigioasa emblemă a „Cununii Carpaților”