MEAT: Proiectul Procedurii de implementare a schemei de ajutor de minimis aferente Programului pentru organizarea Târgului IMM, în consultare publică

MEAT: Proiectul Procedurii de implementare a schemei de ajutor de minimis aferente Programului pentru organizarea Târgului IMM, în consultare publică

Telex » Știri 18 ianuarie, 12:26  

Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT) a publicat, astăzi, în transparență decizională, proiectul Procedurii de implementare a schemei de ajutor de minimis prevăzută în cadrul Programului pentru organizarea Târgului Întreprinderilor Mici și Mijlocii. Obiectivul Programului îl constituie organizarea Târgului pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii - TIMM, în locațiile care vor fi stabilite prin ordin al ministrului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, în vederea promovării spiritului antreprenorial, stimulării dezvoltării afacerilor și ocupării forței de muncă în domeniul IMM, facilitării contactelor dintre potențialii întreprinzători/întreprinderi mici și mijlocii (IMM) și agenții economici/instituțiile publice sau private care oferă servicii pentru sectorul IMM.

Prin organizarea evenimentelor TIMM, programul urmărește susținerea întreprinderilor mici și mijlocii prin: ▪ câștigarea de piețe  interne și externe noi pentru produsele și serviciile românești; ▪ stimularea cererii interne de servicii și produse; ▪ creșterea vizibilității pe piața internă și externă a întreprinderilor românești; ▪ dezvoltarea contactelor de afaceri și stabilirea unor legături parteneriale.

Programul constă în organizarea de evenimente TIMM.  Bugetul si profilul fiecărui eveniment în parte și locațiile de desfașurare vor fi stabilite prin ordin al ministrului de resort. Evenimentele vor avea o durată cuprinsă între minimum 3 zile si maximum 5 zile fiecare.

Perioadele de desfășurare a târgurilor, precum și locațiile vor fi afișate pe site-ul instituției înainte de desfășurarea fiecărui eveniment.

În cadrul târgurilor beneficiarii eligibili vor putea prezenta produsele proprii și vor putea desfășura activități economice în condițiile legislației în vigoare. Acțiunile desfășurate în cadrul târgurilor sunt: ▪ expoziții cu vânzare a produselor și serviciilor oferite; ▪ organizarea de seminarii, mese rotunde, ateliere de lucru și prezentări în scopul promovării produselor și serviciilor realizate de participanti, câștigării de piețe externe noi pentru acest tip de produse și servicii, creșterii numărului întreprinzătorilor de succes și îmbunătățirea competențelor antreprenoriale, obținerii vizibilității pe piață a acestor branduri naționale, organizarea de întâlniri de lucru pentru dezvoltarea programelor pentru IMM;  ▪ activități de promovare a evenimentului, atât înainte de desfășurare, în vederea asigurării unei prezențe consistente a publicului și aplicanților țintă, cât și post-eveniment, în vederea publicității târgului. 

Acțiunile legate de organizarea și desfășurarea Programului se realizează de Agențiile pentru Întreprinderi Mici și Mijocii (AIMM) organizatoare, direct și/sau prin externalizare în condițiile legii, pe bază de contracte/acorduri de parteneriat încheiate cu persoane fizice și juridice de drept public sau privat, selectați, în condițiile legii. În vederea desfășurării evenimentului, AIMM desemnate, în calitate de organizatori, vor coopera cu instituțiile publice și/sau organizațiile reprezentative ale întreprinderilor mici și mijlocii la nivel național și/sau european. 

Din bugetul alocat desfășurării activităților specifice Programului se pot suporta următoarele cheltuieli eligibile: realizare și mentenanță aplicație electronică de înscriere și gestiune program, publicitate tv și radio, editare de broșuri, editare de materiale de promovare și prezentare, editare/multiplicare de materiale pentru conferințe, seminare, mese rotunde, workshopuri și prezentări, închiriere spații, utilități, amenajare standuri și spații de conferințe, achiziție sau închiriere mijloace fixe și/sau obiecte de inventar necesare desfășurării evenimentului, transmitere de invitații, onorarii traineri, cheltuieli de protocol, cheltuieli pentru promovare în mediul on line și social media, realizare content, realizare site eveniment, realizare identitate vizuală eveniment, realizare/promovare spot video eveniment, realizare grafică, închiriere corturi/pavilioane pentru evenimente în aer liber, promovare indoor/outdoor, organizarea de spectacole artistice în incinta și pe perioada  târgului, achiziții de servicii necesare organizării evenimentului și alte cheltuieli necesare organizării manifestărilor din cadrul evenimentului.

Schema este valabilă până la 31 decembrie 2027, iar plățile în cadrul schemei de minimis vor fi efectuate până la 31 decembrie 2028. Bugetul alocat schemei de minimis pentru anul bugetar 2024 este de 6000 mii lei.  Prin implementarea Programului se estimează acordarea de ajutor de minimis unui număr de maximum 300 de beneficiari în anul 2024.

Bugetul estimat pentru implementarea măsurii în intervalul 2024-2027 este de 24.000 mii lei, reprezentând câte 6.000 mii lei pentru fiecare an, numărul estimat de beneficiari pentru această perioadă  fiind de 1200, reprezentând câte 300 pentru fiecare an.

Se asigură participarea gratuită la târg pentru aplicanții selectați în urma înscrierii electronice în cadrul programului. Pentru anul 2024 se va acorda fiecărui participant o suma forfetară, în valoare de 2500 lei/ beneficiar, pentru cheltuieli destinate deplasării și cazării participanților, condiționată de prezența zilnică la TIMM ediția 2024 pe întreaga perioadă de desfășurare a evenimentului și de respectarea procedurii de implementare a programului.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.