MEAT: Proiectul Programului pentru stimularea întreprinderilor mici și mijlocii „START UP NATION – ROMÂNIA“, ediția 2024, în consultare publică

MEAT: Proiectul Programului pentru stimularea întreprinderilor mici și mijlocii „START UP NATION – ROMÂNIA“, ediția 2024, în consultare publică

Telex » Știri 23 aprilie, 14:56  

Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT) a publicat astăzi, în transparență decizională, proiectul de OUG privind aprobarea și implementarea Programului pentru stimularea întreprinderilor mici și mijlocii „START UP NATION – ROMÂNIA“ ediția 2024, finanțat din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului Educație și Ocupare 2021-2027. Proiectul stabilește cadrul general de acordare a sprijinului financiar de minimis pentru înființarea și dezvoltarea de întreprinderi mici și mijlocii prin intermediul Programului „Start Up Nation – România”, ediția 2024. Coordonatorul Programului este MEAT, cu rol de beneficiar responsabil de inițierea și implementarea operațiunilor prevăzute de prezenta ordonanță de urgență precum și de administrator operațional al aplicației informatice, în parteneriat cu ATIMMT și STS.

Bugetul Programului, asigurat din fonduri externe nerambursabile aferente Programului Educație și Ocupare (PEO) 2021 – 2027,  este de 446.185.295 euro calculat la cursul Inforeuro din luna aprilie 2024, din care: Pilonul I – Activarea potențialului anteprenorial al tinerilor, cu un buget de 295.750.000 euro; Pilonul II – Sprijin pentru dezvoltarea anteprenoriatului în rândul persoanelor din grupul țintă, cu un buget de 150.435.295,00 euro.

În cadrul componentei specifice pilonului I – Activarea potențialului anteprenorial al tinerilor se are în vedere asigurarea accesului la cursuri de formare în vederea dobândirii de competențe anteprenoriale pentru un număr estimat de 25.000 de persoane fizice eligibile în conformitate cu prevederile PEO 2021 -2027.

Minimum 10% din persoanele fizice sprijinite pentru participarea la cursuri de formare în vederea dobândirii de competențe anteprenoriale vor fi persoane ce aparțin minorității rome. Încadrarea în categoria de persoane aparținând minorității rome se realizează pe bază de declarație pe propria răspundere.

În cadrul componentei specifice pilonului I se finanțează un număr estimat de 5.250 de înteprinderi nou înființate. Întreprinderile vor crea prin intermediul programului un număr estimat de 10.500 de locuri de muncă.

În cadrul componentei specifice pilonului II – Sprijin pentru dezvoltarea anteprenoriatului în rândul persoanelor din grupul țintă se are în vedere asigurarea accesului la cursuri de formare în vederea dobândirii de competențe anteprenoriale pentru un număr estimat de 4.600 de persoane fizice eligibile, care au domiciliul în regiunile mai puțin dezvoltate. În cadrul componentei specifice pilonului II se finanțează un număr estimat de 2.500 de întreprinderi nou înființate.

În cadrul întreprinderilor se va crea un număr estimat de 5.000 de locuri de muncă.

Sprijinul financiar pentru beneficiarii de ajutor de minimis este de maximum 250.000 lei/beneficiar de ajutor de minimis și reprezintă maximum 90% din valoarea totală eligibilă a proiectului. Beneficiarul ajutorului de minimis are obligația de a asigura o cofinanțare de minimum 10% din valoarea proiectului.

Totodată, beneficiarii ajutorului de minimis au obligația de a menține ocupate locurile de muncă asumate prin formularul de finanțare pentru o perioadă de minim 24 de luni de la finalizarea perioadei de implementare și nu au dreptul de a înstrăina acțiunile/părțile sociale pe perioada implementării sau sustenabilității afacerii.

Procedura de implementare a Programului se elaborează și aprobă de către MEAT în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență și se actualizează, după caz, în conformitate cu prevederile Ghidului solicitantului – Condiții Specifice și ale schemei de ajutor de minimis elaborate și aprobate de către MIPE. Pentru implementarea Programului, MEAT va încheia acte adiționale la convențiile de colaborare cu instituțiile de credit  partenere, în vederea plății ajutorului de minimis, respectiv contracte de formare profesională cu furnizorii autorizați de cursuri de antreprenoriat.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.