MF: A fost suplimentat sprijinul acordat de Banca Mondială pentru îmbunătățirea accesului și a calității serviciilor medicale

MF: A fost suplimentat sprijinul acordat de Banca Mondială pentru îmbunătățirea accesului și a calității serviciilor medicale

Telex » Știri 11 iunie 2021  

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, și directorul de țară pentru România al Băncii Mondiale, Tatiana Proskuryakova, au semnat astăzi Acordul de împrumut aferent finanțării adiționale, în valoare de 150 milioane euro, destinată susținerii proiectului privind reforma sectorului sanitar – îmbunătățirea calității și eficienței sistemului sanitar, a anunțat MF, într-un comunicat. „Această finanțare completează împrumutul inițial în valoare de 250 milioane euro acordat de Banca Mondială, aflat în prezent în curs de implementare”, se menționează în comunicat. 

Pe lângă obiectivele deja demarate în cadrul proiectului inițial, prin finanțarea adițională se vor asigura, în principal: modernizarea sistemului de telemedicină, îmbunătățirea rețelei de screening pentru cancerul cervical, achiziția de echipamente pentru centrele de arși și construcția celor două centre de arși din cadrul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu” și, respectiv, a Spitalului Clinic de Urgență Târgu-Mureș.  

Prin obiectivele urmărite proiectul răspunde nevoilor critice ale sistemului sanitar, în principal prin întărirea asistenței medicale în ceea ce privește tratarea marilor arși, diagnosticarea și tratarea cancerului, precum și asistența medicală de urgență și terapie intensivă. 

Agenția de implementare a proiectului este Ministerul Sănătății, iar data limită de finalizarea a acestuia este 31 decembrie 2024. 

Împrumutul se va rambursa într-o singură tranșă, la data 1 martie 2033, și este acordat la o dobândă variabilă bazată pe rata EURIBOR plus marja variabilă a Băncii (cota indicativă actuală fiind 0,83%).

„Accesul în mod egal la un sistem medical de înaltă calitate este crucial pentru dezvoltarea durabilă a României, iar bunăstarea tuturor cetățenilor ar trebui să fie întotdeauna o prioritate. (…) Speranța de viață sănătoasă în România este printre cele mai scăzute din Uniunea Europeană, atât pentru bărbați, cât și pentru femei, în timp ce decesele timpurii cauzate de boli care pot fi prevenite și complicațiile acestora afectează adesea cei mai săraci 40% membri ai societății. Prin aprobarea acestei finanțări suplimentare, reiterăm sprijinul acordat guvernului român pentru a continua reformarea sistemului de sănătate și pentru a investi mai mult și mai eficient în soluționarea provocărilor critice din acest sector vital”, a declarat Tatiana Proskuryakova.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.