MF propune amendamente la titlul VIII „Accize și alte taxe speciale” din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal și alte măsuri fiscale
Telex » Știri
ieri, 14:08
MF propune amendamente la titlul VIII „Accize și alte taxe speciale” din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal și alte măsuri fiscale
Ministerul Finanțelor (MF) propune, printr-un proiect Ordonanță de Urgență publicat astăzi în transparență decizională, modificarea și completarea Titlului VIII „Accize și alte taxe speciale” din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal și alte măsuri fiscale.
Reglementările propuse prin proiect au în vedere:
► În ceea ce privește Titlul VIII - Accize și alte taxe speciale din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal
● În vederea diminuării practicii de eliberare pentru consum masivă de țigarete înainte de majorarea nivelului accizelor, se propune instituirea unui mecanism de limitare a eliberărilor pentru consum de către antrepozitarii autorizați, destinatarii înregistrați, importatorii autorizați sau destinatarii certificați, în ultimele 3 luni calendaristice înainte de majorarea nivelului accizelor. Potrivit Notei de fundamentare care însoțește proiectul de act normativ, acest mecanism se aplică în situația în care majorarea nivelului accizelor pentru țigarete este stabilită cu cel puțin 3 luni calendaristice anterior. De asemenea, se propune și introducerea unor sancțiuni pentru nerespectarea obligației privind cantitățile ce pot fi eliberate pentru consum în ultimele 3 luni calendaristice înainte de majorarea nivelului accizelor.
● Ca urmare a introducerii prin Legea nr. 141/2025 a unui nivel de acciză pentru vinurile liniștite, aplicabil de la 1 august 2025, inițiatorii proiectului consideră că este necesară instituirea unor reglementări exprese privind eliberarea pentru consum și plata accizelor în cazul micilor producători independenți de vinuri liniștite, având în vedere că acești operatori economici nu sunt supuși obligației de autorizare în calitate de antrepozitari autorizați, iar obligațiile ce decurg din aplicarea regimului de antrepozitare și deplasare în regim suspensiv de accize nu sunt aplicabile acestor operatori economici. Astfel, prin proiectul de act normativ se propune introducerea micilor producători independenți de vinuri liniștite în categoria plătitorilor de accize și stabilirea momentului eliberării pentru consum care atrage plata accizelor la bugetul de stat, precum și stabilirea unui termen de plată pentru accizele datorate începând cu 1 august 2025.
De asemenea – precizează inițiatorii în Nota de fundamentare –, în scopul asigurării continuității desfășurării activității de comercializare către un antrepozit fiscal, precum și în vederea evitării impedimentelor în desfășurarea activității economice a micilor producători independenți de vinuri liniștite și a antrepozitelor fiscale care achiziționează vinul liniștit de la aceștia, prin proiectul de act normativ se propune ca deplasarea vinurilor liniștite realizate de micii producători independenți din spațiul de producție către antrepozite fiscale să nu se considere eliberare pentru consum. Totodată, se propune instituirea unei dispoziții tranzitorii privind termenul de plată a accizelor pentru vinurile liniștite comercializate de către micii producători independenți începând cu data de 1 august 2025, dată de la care a intervenit obligația de plată a accizelor și până la intrarea în vigoare a noilor prevederi.
● Prin proiectul de act normativ se are în vedere, totodată, modificarea art. 413 din Codul fiscal, în sensul introducerii unor prevederi referitoare la caracterul ocazional al transportului de produse accizabile destinate uzului propriu, efectuat de persoane fizice. Totodată, se propune ca stabilirea caracterului ocazional al transportului să se realizeze potrivit procedurilor aprobate prin ordin comun al președintelui Autorității Vamale Române și al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală.
● De asemenea, se propune instituirea unei accize nearmonizate de 1.172,45 lei/kg pentru tutunuri pentru mestecat și tutunuri pentru prizat, în vederea stabilirii unui tratament fiscal echitabil cu celelalte produse din tutun, precum și în scopul reducerii riscului de contrabandă și creșterea veniturilor din accize la bugetul de stat. Corelativ cu această măsură, se propune ca operatorul economic care produce, achiziționează din alte state membre ale Uniunii Europene sau importă tutun pentru mestecat și tutun pentru uz nazal să se autorizeze la autoritatea competentă, similar operatorilor economici care desfășoară activități cu produse supuse accizelor nearmonizate, prevăzute la art. 439 alin. (2) lit. a) - c) și f) din Codul fiscal.
● Prin Legea nr. 201/2016 sunt instituite obligații privind trasabilitatea și elementul de securitate aplicabile produselor din tutun. În vederea respectării obligației de punere pe piață a pachetelor unitare de produse din tutun, altele decât țigaretele și tutunul de rulat, numai în condițiile în care acestea poartă elementul de securitate și identificatorul unic, prin proiectul de act normativ se intenționează introducerea regimului de marcare cu timbre fiscale și pentru tutunul pentru mestecat și tutunul pentru uz nazal, potrivit art. 439 alin. (2) lit. g) din proiectul de act normativ, similar cu cel aplicat produselor din tutun prelucrat și produselor care conțin tutun, destinate inhalării fără ardere, prevăzute la art. 439 alin. (2) lit. a) din Codul fiscal.
● În vederea asigurării unei aplicări unitare a legislației privind produsele accizabile și a combaterii introducerii ilegale pe piață a produselor din tutun supuse accizelor nearmonizate, se impune completarea Codului fiscal cu dispoziții referitoare la stabilirea unor limite cantitative maxime, în cazul persoanelor fizice care introduc ocazional, în scop personal, produse care conțin tutun, destinate inhalării fără ardere și tutun pentru mestecat/uz nazal de pe teritoriul altor state membre.
● Prin proiectul de act normativ se propune înființarea Registrului electronic de evidență centralizată a sancțiunilor care să conțină o situație clară și centralizată a sancțiunilor contravenționale aplicate de către instituțiile competente respectiv Autoritatea Vamală Română, Agenția Națională de Administrare Fiscală, Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației pentru faptele prevăzute la art. 449 alin. (2) lit. k) și ț) din Codul fiscal. Potrivit Notei de fundamentare, necesitatea înființării Registrului electronic de evidență centralizată a sancțiunilor vizează identificarea cu celeritate a caracterului repetitiv al contravențiilor săvârșite, sprijinirea procesului decizional privind calificarea faptelor ca infracțiuni în condițiile art. 452 din Codul fiscal, creșterea eficienței instituțiilor implicate în combaterea evaziunii fiscale și a traficului ilegal cu produse accizabile. De asemenea, se propune ca modul de organizare și funcționare a Registrului electronic de evidență centralizată a sancțiunilor precum și raportarea contravențiilor să fie stabilite prin ordin comun emis de președintele Autorității Vamale Române, președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală, ministrul Afacerilor Interne și ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.
► Avându-se în vedere că implementarea obligațiilor stabilite prin OUG nr. 69/2024, cu modificările și completările ulterioare, presupune parcurgerea mai multor etape obligatorii, interdependente, pentru a căror realizare mai este nevoie de timp suplimentar, respectiv: ▪ modificarea legislației de nivel secundar și terțiar din domeniul aparatelor de marcat; ▪ dezvoltare de software de către distribuitorii autorizați de aparate de marcat electronice fiscale; ▪ testarea la ICI București a tuturor modelelor de aparate de marcat existente pe piață, în vederea obținerii suplimentului de aviz tehnic; ▪ instalarea noului soft, operațiune ce implică deplasarea tehnicienilor de service, în cazul tuturor aparatelor de marcat (cca. 900.000 de aparate de marcat), se propune suspendarea, până la data de 1 noiembrie 2026, atât a aplicării dispozițiilor care reglementează drept contravenție emiterea bonului fiscal fără ca acesta să conțină codul de identificare fiscală al beneficiarului, numărul de identificare al bonului, precum și datele prevăzute la art. 4 alin. (2^1) din ordonanța de urgență, sub formă de cod QR, cât și a celor care stabilesc sancțiunea aplicabilă în cazul săvârșirii faptei, spre a se asigura contextul necesar conformării atât din perspectiva cadrului legislativ, cât și în ceea ce privește îndeplinirea condiției privind obținerea de la ICI București, de către distribuitorii autorizați, a suplimentului de aviz tehnic.
Astfel, sancțiunea stabilită prin dispozițiile art. 11 alin. (1) lit. h) din OUG nr.28/1999 se aplică în continuare pentru săvârșirea faptei de emitere a bonurilor fiscale cu date eronate, altele decât cele prevăzute la lit. c) a art. 10 sau fără ca acestea să conțină toate datele prevăzute la art. 4 alin.(1) și respectiv unitatea de măsură prevăzută la art. 4 alin.(2) din același act normativ.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)







Constelația artelor pe „ecranele” Institutului Cultural Român
Educația prin lectură, un obiectiv major susținut prin inițiative valoroase
Toamna teatrală: un festival național la a XXXV-a ediție
Bucureștiul, capitala celui mai așteptat festival cinematografic al acestei toamne
Galați, octombrie 2025: epicentru al comediei teatrale românești
Festivalul Internațional de Teatru Independent, sub semnul ineditului
Două mari festivaluri într-un weekend cinematografic memorabil
Septembrie 2025, luna unor recorduri cultural-artistice