Ministerul Turismului: Prima investiţie de anvergură în domeniul schiabil după 7 ani, la Borşa

Ministerul Turismului: Prima investiție de anvergură în domeniul schiabil după 7 ani, la Borșa

Telex » Știri 26 iulie 2019  

Ministrul Turismului, Bogdan Trif, a semnat, la Borşa (judeţul Maramureş), alături de primarul oraşului Borşa, Ion Timiş, contractul de finanţare pentru pârtia olimpică de schi, un proiect de interes naţional. „Proiectul «Pârtie olimpică de schi în Borşa, judeţul Maramureş» este cea mai mare investiţie a Ministerul Turismului din ultimii 7 ani în domeniul schiabil. Aproximativ 22 milioane de euro vor fi investite la Borşa pentru construcşia unei pârtii de schi de 2650 m, iar Ministerul Turismului va contribui cu 90% din investiţia de bază”, precizează reprezentanţii ministerului, într-un comunicat.

Proiectul prevede şi o instalaţie de înzăpezit artificial, instalaţie de iluminat pârtia (iluminat pentru antrenamente şi pentru competiţii), finalizarea şi modernizarea telegondolei, parcare auto etajată de 80 de locuri şi maşini de bătut zăpada. „Am semnat un proiect foarte important pentru dezvoltarea turismului din Maramureş. Pârtia de schi de la Borşa este doar un prim pas pentru dezvoltarea turismului 365 de zile/an mai ales că zonele montane din România sunt destinaţii atât pentru perioada de vară, cât şi pentru cea de iarnă. Aşadar, aştept la minister încă un proiect de la Borşa destinat turismului din sezonul de vară. Proiectul pe care l-am semnat acum este unul ambiţios, dar realizabil şi voi reveni la Borşa pe cât de des este posibil pentru a vedea evoluţia lucrărilor. Pârtia de schi va fi destinată atât amatorilor de schi, cât şi pentru organizarea de competiţii sportive şi sper ca la finalul anului 2021, aşa cum prevede contractul, să văd primii schiori pe pârtie”, a declarat Bogdan Trif.

Ministrul Turismului urmează să semneze în perioada următoare încă trei proiecte importante pentru turismul din România la Constanţa, Sibiu şi Călăraşi.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.