Ministrul Agriculturii: Este nevoie de o intervenție a Comisiei Europene în privința importurilor ucrainene de ouă și carne de pasăre
Telex » Știri
4 octombrie 2024
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, susține că este nevoie de o intervenție a Comisiei Europene în privința importurilor ucrainene de ouă și carne de pasăre, ținând cont de faptul că fermierilor autohtoni le sunt impuse anumite condiționalități cu privire la creșterea păsărilor, a anunțat ministerul. „Este nevoie de o intervenție a Comisiei Europene în privința importurilor ucrainene de ouă și carne de pasăre, ținând cont de faptul că fermierilor noștri le sunt impuse anumite condiționalități cu privire la creșterea păsărilor, care presupun costuri mult mai mari în comparație cu cele ale fermierilor din afara Uniunii Europene. Așteptăm o decizie rapidă a Comisiei Europene, însă le transmit fermierilor că noi suntem pregătiți să aplicăm mecanismul de licențiere a importurilor, pe care deja l-am aplicat cu succes în cazul importurilor de cereale, zahăr și făină”, a declarat ministrul Barbu, citat în comunicatul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), relatează Agerpres.
Precizările vin ca urmare a solicitării crescătorilor de păsări din România cu privire la interzicerea importurilor de produse avicole din Ucraina.
Potrivit MADR, ministrul Florin Barbu a susținut încă din data de 23 septembrie a.c., în Consiliul AgriFish, propunerea Bulgariei cu privire la interzicerea importului de ouă din Ucraina și a solicitat deja Comisiei Europene o soluție pentru protejarea fermierilor europeni de prețurile de dumping practicate de Ucraina.
Ministerul reamintește că Uniunea Europeană a ridicat restricțiile de import pentru produsele agricole din Ucraina, ca urmare a ofensivei militare declanșate de Rusia, cu precizarea că, pentru statele membre aflate la granița cu Ucraina au fost stabilite excepții și derogări, inclusiv introducerea licențierii pentru anumite categorii de produse agroalimentare.
Crescătorii de păsări din România au solicitat autorităților interzicerea unilaterală a importurilor de produse avicole din Ucraina, pe modelul altor state membre din vecinătatea acestei țări, în condițiile în care aceste importuri pun fermierii din țara noastră într-o situație dificilă, diminuându-le competitivitatea, precum și viabilitatea fermelor.
Potrivit unui comunicat al Uniunii Crescătorilor de Păsări din România (UCPR), transmis miercuri, măsura este necesară pentru stabilizarea pieței ouălor și a cărnii de pasăre și prevenirea unor șocuri economice și mai grave, cu efect pe termen lung. Fermierii reclamă, totodată, faptul că unele produse avicole, dar și material biologic (ouă de incubație sau păsări vii), ridică suspiciuni și pot pune în pericol întreaga industrie avicolă prin răspândirea de zoonoze.
Potrivit UCPR, liberalizarea totală a importului de carne de pasăre și ouă consum încă din anul 2022 a dus la o creștere semnificativă a cantităților importate. Conform datelor Eurostat, importul total de ouă de găină proaspete pentru consum din Ucraina spre UE, în perioada ianuarie - iunie 2024, a crescut cu 42,7% anual. Astfel, importul de ouă de consum proaspete în România din Ucraina, în primele șase luni din 2024, a atins 534 tone, 48% creștere față de aceeași perioadă a anului 2023, cu prețuri de import sub cele ale ouălor românești, dar cu o tendință descrescătoare pe parcursul perioadei, de la o medie de 0,12 eurocenți pe ou în luna ianuarie 2024 la circa 0,6 - 0,7 eurocenți pe ouă în lunile iulie - august 2024, din informațiile primite de la fermieri. Totodată, volumul în creștere al importurilor de ouă din Ucraina, la prețuri scăzute și de calitate slabă, exercită presiuni grave asupra prețurilor la poarta fermei.
Potrivit datelor Uniunii Crescătorilor de Păsări, importul de carne de pasăre, refrigerată și congelată, în România din Ucraina, în primele 6 luni din anul 2024, a ajuns la circa 4.000 tone, față de 78 tone importate în aceeași perioadă a anului 2021, cu potențial de creștere semnificativă în semestrul II 2024.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)







Toamna teatrală: un festival național la a XXXV-a ediție
Bucureștiul, capitala celui mai așteptat festival cinematografic al acestei toamne
Galați, octombrie 2025: epicentru al comediei teatrale românești
Festivalul Internațional de Teatru Independent, sub semnul ineditului
Două mari festivaluri într-un weekend cinematografic memorabil
Septembrie 2025, luna unor recorduri cultural-artistice
BIAS 2025, un show aviatic la superlativ
Festivalul „George Enescu”, un concert inaugural memorabil, o deschidere spre noi performanțe artistice