Ministrul Agriculturii promite dublarea fondurilor pentru programul Investalim și credite avantajoase pentru fermieri

Ministrul Agriculturii promite dublarea fondurilor pentru programul Investalim și credite avantajoase pentru fermieri

Telex » Știri 27 octombrie 2023  

Fondurile alocate prin programul Investalim ar putea fi dublate până la 1,2 miliarde de euro, în timp ce fermierii vor putea beneficia în perioada următoare de credite avantajoase pentru capital de lucru cu comisioane achitate de Ministerul Agriculturii, a anunțat, la Indagra, ministrul de resort, Florin Barbu, citat de Agerpres. "Avem Planul Strategic care este așteptat de foarte mulți fermieri. Sunt bani care vor fi lansați în prima sesiune până la sfârșitul lunii noiembrie, undeva aproape de 2,2 miliarde de euro. Sunt bani pe partea de procesare pentru fermierii mai mici, iar Guvernul României a luat decizia, la un proiect foarte important, Investalim, de aproape 600 de milioane de euro, de procesare la nivel mai mare. Spun acest lucru pentru că ne dorim foarte mult, atât eu, cât și domnul premier Marcel Ciolacu, ca acest program să fie dublat la aproape 1,2 miliarde de euro în România, în așa fel încât materia primă care este produsă în România să fie procesată aici, să nu mai fie exportată și să aducem produse finite din export", a subliniat ministrul, la conferința "Orizonturi ale Planului Strategic 2023-2027".

Barbu a menționat că Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) are programe ambițioase și pe partea de independență energetică, care vor fi lansate începând cu data de 5 noiembrie.

"Practic, este vorba despre independența energetică în ferme pentru fermieri și pentru procesatori, cât și pentru sistemul de irigații din România. Vorbim de asociațiile de udători pentru că ne dorim să scădem cât mai mult costurile cu energia și, practic, acești bani să rămână fermierilor, să poată investi, să poată avea bani pentru finanțarea proiectelor pe care în perioada următoare sunt sigur că le vor depune prin programul strategic", a mai spus Barbu.

Un alt punct foarte important pentru fermieri este partea de creditare, iar ministrul Agriculturii a anunțat că va fi lansat un "credit al fermierului", cu o dobândă foarte bună și cu comisioane achitate de MADR.

"Știm dificultatea cu care se confruntă fermierii astăzi. Încercăm, și sunt sigur că vom reuși - am avut o discuție și la Consiliul de Miniștri și la Comisie - pentru lansarea unui credit al fermierului cu o dobândă foarte bună, de 1,95%, iar ROBOR și toate comisioanele vor fi achitate de Ministerul Agriculturii. Va fi un credit pentru capital de lucru cu o valoare de până la 20% sau 30%, vedem în funcție de cifra de afaceri realizată de fiecare fermier, un credit pe o perioadă de 5 ani, prin care România și Guvernul României pun la dispoziție aproape 4,5 miliarde de lei", a menționat el.

Nu în ultimul rând, Florin Barbu a transmis reprezentanților asociațiilor agricole prezente la conferință că atât el, cât și Ministerul Agriculturii, sunt parteneri loiali, iar orice problemă cu care se confruntă va fi discutată la MADR.

"Împreună cu dvs. și asociațiile voi lua mandatul necesar cu care trebuie să merg la Comisia Europeană. De aceea, săptămâna viitoare voi avea întâlnire cu asociațiile și, în funcțiile de discuțiile pe care le voi avea, mandatul meu la Consiliul de Miniștri din luna noiembrie va fi mandatul asociațiilor de profil din România", a adăugat oficialul.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.