Ministrul Cercetării: 524 milioane euro pentru transformarea digitală a administrației publice

Ministrul Cercetării: 524 milioane euro pentru transformarea digitală a administrației publice

Telex » Știri 3 august 2023  

Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizări, Bogdan Ivan, a anunțat că suma de 524 milioane euro va fi folosită pentru transformarea digitală a administrației publice, informează Mediafax. Potrivit ministrului, peste trei milioane de români vor avea acces la servicii publice electronice și cel puțin 30 de instituții ale statului vor adopta tehnologii avansate și vor putea comunica sigur date între ele.

„Practic, administrația publică trece printr-un proces amplu de digitalizare cu scopul final de a pune cetățeanul la un click distanță de serviciile administrative. Acest proces se va face prin investiții majore. Digitalizarea serviciilor publice destinate cetățenilor și/sau firmelor - 334 milioane euro. Creșterea nivelului de interoperabilitate al sistemelor informatice din administrația publică - 33 milioane euro. Dezvoltarea de platforme informatice alimentate cu datele generate de administrația publică - 26 milioane euro. Dezvoltarea de produse și procese digitale pentru administrația publică folosind tehnologii avansate - 60 milioane euro. Tehnologii avansate de Securitate cibernetică - 60 milioane euro”, a explicat, pe Facebook, Bogdan Ivan

Împreună cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene și Autoritatea pentru Digitalizarea României a fost lansat un apel prin care sunt puse în consultare publică Ghidurile solicitanților, a precizat ministrul Bogdan Ivan.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.