Ministrul Economiei: Executivul a aprobat proiectul prin care mutăm banii de pe Măsura 3 pe Măsura 2

Ministrul Economiei: Executivul a aprobat proiectul prin care mutăm banii de pe Măsura 3 pe Măsura 2

Telex » Știri 10 iunie 2021  

Executivul a aprobat proiectul de OUG pentru a muta banii alocați Măsurii 3 – „Granturi pentru investiții” la Măsura 2 – „Granturi pentru capital de lucru”, a anunțat, la finalul ședinței de Guvern, ministrul Economiei, Claudiu Năsui, citat de Agerpres. „Deci, am deblocat fonduri pentru Măsura 2. Pe Măsura 2 avem o problemă, un deficit de finanțare, care acum va fi mult redus, vom vedea exact cu cât. Avem și estimări în interiorul ministerului, dar depinde de mai mulți factori. Este o veste bună pentru IMM-urile care așteaptă bani și este o veste bună pentru toată lumea, pentru că înseamnă absorbție de bani europeni”, a explicat ministrul.

Reamintim că, potrivit unui comunicat al ministerului de resort, Măsura 3, în varianta prezentă, va fi anulată din cauza suspiciunilor de fraudare, confirmate de DNA prin începerea unei urmăriri penale in rem. Beneficiarii care au depus cereri de finanțare în cadrul Măsurii 3 nu vor fi restricționați prin criterii de eligibilitate să își redepună aplicația în vederea obținerii de granturi.

În cadrul Măsurii 2 s-au depus un număr de 22.226 cereri, în valoare de 5,25 miliarde de lei, din care 16.823 au fost deja admise.

Potrivit MEAT, fondurile pentru Măsura 2 au fost majorate cu 500 de milioane de euro fără acoperire anul trecut.

„Anul acesta, MEAT a reușit să realoce o parte din fonduri astfel încât numărul cererilor finanțate să ajungă până la numărul de registru unic electronic (RUE) 9.633. În urma transferului de fonduri permis de această OUG, estimarea este că se va ajunge cu plățile la RUE 17.000”, precizează instituția.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.