Ministrul Economiei: O parte din industrie a redus deja consumul de gaze din considerente de piață

Ministrul Economiei: O parte din industrie a redus deja consumul de gaze din considerente de piață

Telex » Știri 29 iulie 2022  

O parte din industrie, cum este cea metalurgică, a redus consumul de gaze pe fondul diminuării producției din considerente de piață, din cauza reducerii comenzilor și nu de disponibilitate a gazului, a declarat, la Sibiu, ministrul Economiei, Florin Spătaru, în contextul unei întrebări referitoare la măsura de reducere voluntară a consumului de gaze la nivelul UE cu 15%, relatează Agerpres. Întrebat despre sectoarele industriale considerate neesențiale și care ar putea fi afectate de o eventuală decizie de reducere a consumului de gaze, ministrul Economiei a spus că industria, în general cea grea, nu este inclusă în categoria celor esențiale și a punctat că deși nu au fost probleme referitoare la disponibilitatea gazelor, o parte dintre companii au redus consumul în funcție de piață.

„La nivelul CE s-a discutat despre posibilitatea reducerii voluntare cu 15% a consumului de gaze. Industria, în general industria grea, conform definițiilor în vigoare, nu este inclusă în categoria industriilor esențiale. (...) Există o definiție foarte clară la nivel european, vorbim de sectoare critice și știm că populația și producția de energie sunt sectoare critice unde nu se va acționa. Pentru celelalte sectoare industriale, din câte știu, există un ordin al ministerului Energiei care spune cum se va acționa în situații de criză. Un ordin care a fost publicat în luna aprilie a acestui an”, a declarat Florin Spătaru.

Ministrul a subliniat că nu există în prezent o inițiativă a statului de a reduce livrările de gaze către industrie.

„Am avut discuții la Ministerul Economiei cu asociațiile mediului de afaceri și cu companiile pentru a identifica aceste provocări și, de asemenea, am invitat Ministerul Energiei să clarifice modalitatea prin care vor fi cu companiile, modalitatea în care vor fi continuate contractele de furnizare de gaze. În acest moment sunt discuții în derulare, o bună parte din aceste companii din considerente obiective și-au redus acest consum, dar și-au redus consumul din considerente de piață, disponibilitate de materii prime și disponibilitatea pieței de livrare și nu avem în acest moment un obiectiv clar în reducerea consumului de gaze pentru aceste companii. Bineînțeles, fiecare își va analiza și își va optimiza procesele de producție, pentru a avea totuși costuri optimizate. Dar nu vorbim acum de o inițiativă a statului român de reducere a livrărilor de gaze către industrie. (...) Discuțiile vor continua și eu sper că industria va avea contracte de furnizare de energie și furnizare de gaz care să le dea o anumită predictibilitate. Nu pot să vă dau un orizont de timp asupra finalizării acestor discuții”, a adăugat ministrul Economiei.

Florin Spătaru a spus că o parte din industria metalurgică a redus consumul de gaze, în condițiile diminuării producției, ca urmare a scăderii comenzilor. „Noi am avut discuții cu industria metalurgică, cu industria producătoare de materiale de construcții, care ne-au expus provocările pe care le au, o parte din ele, da (au redus consumul, n.r.), dar din considerente de piață, nu din considerente de disponibilitate a gazului. O parte din industria metalurgică a redus capacitatea de producție pentru că li s-a redus numărul de comenzi, atunci e normal, atunci consumul scade”, a mai spus ministrul.

Florin Spătaru a punctat că în prezent țara noastră are stocată o rezervă de gaze de 1,8 miliarde metri cubi, reprezentând 55% din stocul de gaz pentru perioada de iarnă, fiind depășit cu circa 10% nivelul stocului față de ținta intermediară de înmagazinare până la 1 august.

Ministrul a menționat că, ținând cont de nivelul stocului de gaze din acest moment și de situația din anul precedent, vor fi suficiente gaze naturale pentru următoarea perioadă de iarnă.

„În mod normal, noi ar fi trebuit să avem în acest moment o rezervă stocată undeva la 45% și am depășit cu undeva la 10% această rezervă. Asta înseamnă că vom avea suficient gaz pentru perioada de iarnă. Vorbim de capacitățile de stocare care au fost asumate și care au fost declarate la nivelul CE. (...) Deocamdată, dacă ne uităm la ce s-a întâmplat în 2021, în decembrie 2021 nu au fost întreruperi de gaz, industria a funcționat, bineînțeles, ținând cont de proiectele pe care le au și de strategia pe care au avut-o de funcționare. De exemplu, Azomureș a intrat în proces de mentenanță și atunci o parte dintre capacități și le-au închis. Depinde de strategia fiecărei companii, sunt companii private care își definesc strategia în funcție de piață”, a completat ministrul Economiei.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.