Ministrul Finanțelor: Planul de reducere a cheltuielilor publice are două componente majore, performanță și disciplină financiară

Ministrul Finanțelor: Planul de reducere a cheltuielilor publice are două componente majore, performanță și disciplină financiară

Telex » Știri 3 august 2023  

Planul de reducere a cheltuielilor publice are două componente majore, respectiv una legată de performanță și a doua de disciplina financiară în utilizarea banilor publici, iar măsurile sunt gândite pe patru paliere, a declarat ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, citat de Agerpres. "Primul pas îl face statul, pentru ceea ce înseamnă partea de reduceri de cheltuieli publice și pentru ceea ce înseamnă utilizarea eficientă a banilor publici. Este un plan de reducere a cheltuielilor publice care are două componente majore. Prima componentă este cea legată de performanță și cea de-a doua componentă în planul de reducere a cheltuielilor publice este disciplina financiară în utilizarea banilor publici. Aceste principii au fost agreate la nivel de Coaliție și în baza lor s-a elaborat planul de măsuri. Noi, Ministerul Finanțelor, avem rolul de integrator al deciziilor care se iau la nivelul Coaliției. (...) De asemenea, sunt gândite măsurile pe patru paliere", a explicat Marcel Boloș la finalul întâlnirii cu premierul Marcel Ciolacu.

Potrivit ministrului, un prim palier este cel care privește autoritățile și sectorul public, respectiv autoritățile publice centrale (ministere, instituții deconcentrate) și autoritățile publice locale (consilii județene și consilii locale).

Al doilea palier, "foarte important pentru noi", care ani de zile nu a avut o disciplină financiară adecvată, este cel al companiilor de stat și companiilor de subordonare locală.

"Avem 171 de companii de stat cu o cifră de afaceri de 72 de miliarde de lei și mai avem 1.179 de companii de subordonare locală care au împreună o cifră de afaceri de 17 miliarde de lei. Totalul personalului angajat în cele două tipuri de companii pe care le-am menționat este de 250.000 de salariați, care au costuri cheltuieli de personal de 14 miliarde de lei. Acesta este contextul de la care am plecat pentru stabilirea celui de-al doilea palier de măsuri care privesc companiile de stat și companiile de subordonare locală", a precizat ministrul Finanțelor.

Al treilea palier sunt instituțiile publice autonome, agențiile și autoritățile care se găsesc sub controlul Parlamentului.

"Sunt de notorietate salariile care sunt în acele instituții care se spune că sunt autofinanțate. Nu este așa. Sunt bunuri și active publice ale României pe care le utilizează și pentru care trebuie să aibă aceleași reguli de disciplină care sunt în sectorul public. Dacă noi avem o reducere de posturi vacante, avem o limitare a funcțiilor de conducere, avem o limitare a sporurilor, care nu pot fi, în prima etapă, mai mari decât salariul de bază, aceeași disciplină în oglindă trebuie respectată și la nivelul acestor instituții autonome din subordinea Parlamentului", a subliniat Marcel Boloș.

Al patrulea palier de măsuri este legat de consolidarea capacității instituționale a Ministerului Finanțelor, fiind avute în vedere două direcții și anume întărirea capacității instituționale pentru controlul costurilor la ordonatorii de credite și la companiile de subordonare locală, companiile de stat și instituțiile publice autonome, și cea a indicatorilor de performanță. "Suntem în posesia informațiilor care țin de factura electronică din sistemul business-to-government și de acolo putem afla costurile de achiziție pentru cheltuielile materiale și servicii la tot ceea ce înseamnă sectorul public și orice deviere de la media costurilor pe procedurile de achiziție publică o vom monitoriza-o încât să detectăm din timp risipa de bani publici care se produce în sectorul public și în felul acesta să folosim mult mai eficient banii publici. Avem a doua direcție, cea a indicatorilor de performanță. O să mă întrebați care sunt acești indicatori de performanță și ce presupune acest lucru. Într-o primă etapă vom avea pilotare pentru sistemul de educație, sănătate, asistență și protecție socială și vom urmări inclusiv autoritățile publice locale și vom urmări indicatorii de performanță la nivelul acestor entități din sectorul public", a precizat ministrul Finanțelor.

El a dat ca exemplu de indicatori de performanță în cazul autorităților publice locale, cheltuielile de personal și gradul de colectare a veniturilor.

"În acest fel, încercăm să asigurăm o utilizare chibzuită, cum am precizat, a banilor în sectorul public și să ducem finanțările publice spre zona de performanță, care a lipsit în România o perioadă îndelungată de timp. Spuneam că avem pilotare pentru patru tipuri categorii de coordonator de credite. În prima etapă, de la 1 ianuarie, se va întâmpla acest lucru și toate aceste deviații care indică risipă de bani în sectorul public vor fi controlate și dacă se detectează risipa aceasta de banii publici, se sesizează de îndată autoritățile competente de control pentru ca să luăm măsuri în consecință", a punctat Marcel Boloș.

Ministrul a subliniat că "măsurile sunt destul de dure", dar necesare pentru ca România să-și poată continua investițiile pe care le are din fonduri europene, să-și poată continua angajamentele pe care le are față de instituțiile financiare internaționale.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.