Ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici, a preluat Președinția Consiliului pentru Afaceri Economice și Financiare al Uniunii Europene
Numărul 46-47, 27 nov. - 10 dec. 2018 » Direct de la sursă
Ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici, a preluat de la omologul său austriac Președinția Consiliului pentru Afaceri Economice și Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN).
„După 100 de ani de la Marea Unire, România deschide un nou capitol în istoria sa și preia președinția Consiliului Uniunii Europene. Ministrul român al Finanțelor va prezida reuniunile Consiliului ECOFIN în perioada ianuarie-iunie 2019. Timp de șase luni de zile, ministrul Eugen Teodorovici va asigura o reprezentare echilibrată și pragmatică a intereselor economice și financiare ale Uniunii Europene”, informează ministerul într-un comunicat.
Deținătorul portofoliului Finanțelor Publice în Guvernul României a participat marți, 4 decembrie a.c., la reuniunea Consiliului ECOFIN organizată la Bruxelles, iar astăzi, 5 decembrie a.c., ministrul Teodorovici se va alătura membrilor Guvernului României la întrevederea cu Secretarul General al Consiliului Uniunii Europene, Jeppe Tranholm-Mikklesen, și la dejunul de lucru cu membrii Colegiului Comisarilor. „Pe agenda acestor reuniuni va figura colaborarea dintre Guvernul României și Secretariatul General al Consiliului și Comisia Europeană pe perioada deținerii Președinției Consiliului Uniunii Europene de către țara noastră. De asemenea, în marja acestor reuniuni, ministrul finanțelor va avea o întrevedere cu Valdis Dombrovskis, vicepreședintele Comisiei Europene și comisar european pentru moneda Euro și Dialog Social”, se specifică într-un document publicat pe site-ul Ministerului de Finanțe.
Sursă foto: Facebook – Ministerul Finanțelor Publice





„Cultura ca bun public”, temă de dezbateri și inițiative
Sărbătoare în lumea muzicală: împlinirea a 85 de ani de existență a Corului Academic Radio
Într-un turneu memorabil, Orchestra Simfonică București reinterpretează capodopere ale muzicii clasice
Constelația artelor pe „ecranele” Institutului Cultural Român
Educația prin lectură, un obiectiv major susținut prin inițiative valoroase
Toamna teatrală: un festival național la a XXXV-a ediție
Bucureștiul, capitala celui mai așteptat festival cinematografic al acestei toamne
Galați, octombrie 2025: epicentru al comediei teatrale românești