Modificări la reglementările privind amnistia fiscală
Numărul 38, 25 sep. - 1 oct. 2024 » Curier legislativ
A fost publicată, în Monitorul Oficial nr. 959/25.09.2024, OUG nr. 112/2024 privind modificarea și completarea unor acte normative, act normativ care include o serie de modificări la recentele reglementări privind amnistia fiscală, respectiv la OUG nr. 107/2024 pentru reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare în domeniul gestionării creanțelor bugetare și a deficitului bugetar pentru bugetul general consolidat al României în anul 2024, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative.
Noul act normativ prevede că, pentru debitorii aflați în procedura insolvenței, administratorii speciali/judiciari sunt obligați să solicite acordul creditorilor, potrivit prevederilor Legii nr. 85/2014, pentru accesarea facilităților fiscale și respectarea prevederilor art. I—XVIII de către debitorul insolvent.
De asemenea, potrivit OUG nr. 112/2024, dobânzile, penalitățile și toate accesoriile aferente obligațiilor bugetare principale stabilite prin decizii de impunere din oficiu a veniturilor persoanelor fizice pe anii 2019 și 2020 se anulează dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții: a) toate obligații bugetare principale individualizate în decizia de impunere din oficiu sunt stinse prin orice modalitate prevăzută de art. 22 din Legea nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare, până la termenul de plată prevăzut la art. 156 alin. (1) din aceeași lege; b) cererea de anulare a accesoriilor se depune în termen de 90 de zile de la comunicarea deciziei de impunere din oficiu, sub sancțiunea decăderii.
Totodată, OUG nr. 112/2024 prevede că debitorii care la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență beneficiază de eșalonarea la plată a obligațiilor fiscale potrivit dispozițiilor Legii nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare, precum și cei care obțin eșalonarea în perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență și data de 25 noiembrie 2024 inclusiv pot beneficia, în baza notificării prevăzute la art. VI alin. (1), de amânarea dobânzilor, penalităților și a tuturor accesoriilor rămase din eșalonarea la plată acordată. Anularea dobânzilor, penalităților și a tuturor accesoriilor se acordă dacă cererea de anulare se depune până la data de 25 noiembrie 2024 inclusiv și eșalonarea la plată se finalizează până la data depunerii cererii de anulare inclusiv, dar nu mai târziu de data de 25 noiembrie 2024.
Noua OUG aduce amendamente și în ceea ce privește datoriile la bugetele locale; astfel, amnistia se aplică opțional de către unitățile administrativ-teritoriale, cu condiția ca aplicarea prevederilor să fie stabilită prin hotărâre a Consiliului local.
Amnistia se va putea acorda și în cazul datoriilor administrate de alte instituții sau autorități publice. În aceste cazuri, cererea de anulare a dobânzilor și penalităților se soluționează de către acestea.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Galați, octombrie 2025: epicentru al comediei teatrale românești
Festivalul Internațional de Teatru Independent, sub semnul ineditului
Două mari festivaluri într-un weekend cinematografic memorabil
Septembrie 2025, luna unor recorduri cultural-artistice
BIAS 2025, un show aviatic la superlativ
Festivalul „George Enescu”, un concert inaugural memorabil, o deschidere spre noi performanțe artistice
August 2025: oferta cultural-artistică se menține la cote înalte
Turneele artistice, mărturii despre o efervescentă vară culturală