Modificări privind concediile de odihnă
Numărul 12, 14-20 iunie 2016 » Direct de la sursă
Guvernul a modificat hotărârea care privește concediile de odihnă. Astfel, salariații din administrația publică, din regiile autonome și din unitățile bugetare aflați în situația în care au lipsit de la serviciu un întreg an calendaristic, fiind în concedii medicale sau în concedii fără plată, vor putea beneficia de concediul de odihnă anual, „acordat în anul reînceperii activității, în măsura în care nu a fost efectuat în anul în care au lipsit de la serviciu”, se arată într-un comunicat de presă.
Totodată, documentul precizează că prin hotărârea adoptată durata concediului de odihnă anual nu va mai fi condiționată de durata concediilor medicale sau fără plată.
Galați, octombrie 2025: epicentru al comediei teatrale românești
Festivalul Internațional de Teatru Independent, sub semnul ineditului
Două mari festivaluri într-un weekend cinematografic memorabil
Septembrie 2025, luna unor recorduri cultural-artistice
BIAS 2025, un show aviatic la superlativ
Festivalul „George Enescu”, un concert inaugural memorabil, o deschidere spre noi performanțe artistice
August 2025: oferta cultural-artistică se menține la cote înalte
Turneele artistice, mărturii despre o efervescentă vară culturală