Noaptea de poezie la MNLR
Numărul 9, 12-18 mar. 2025 » Roza vânturilor
Vineri, 21 martie 2025, de la ora 18.00, la Muzeul Național al Literaturii Române (Str. Nicolae Crețulescu 8), Ana Blandiana, Matei Vișniec, Teodor Dună și Radu Vancu vor susține un recital de poezie cu ocazia Zilei Internaționale a Poeziei. Moderator: Radu Vancu.
„Formatul din acest an este unul diferit. Fiecare poet va citi un singur poem din propria creație și va alege câteva poezii ale unor autori care l-au inspirat.
Ziua Internațională a Poeziei este prilejul de a onora poeții, de a reînvia tradițiile orale ale recitalurilor de poezie, de a promova lectura, scrierea și predarea poeziei și de a crește vizibilitatea acesteia în mass-media”, precizează organizatorii, într-un comunicat.
Ziua Internațională a Poeziei a fost declarată de UNESCO începând din anul 1999 drept o recunoaștere a faptului că oamenii de litere și de cultură, poeții și scriitorii din întreaga lume au contribuit în mod remarcabil la îmbogățirea culturii și spiritualității universale.




Un spectacol muzical de excepție prin reinterpretarea unor capodopere clasice
Anul Brâncuși, debut spectaculos în prag de primăvară
ARCUB, la a 30-a aniversare. Deschiderea Stagiunii Internaționale de Teatru – 2026
La Muzeul BNR, o expoziție care... „face toți banii”
La Iași, un festival dedicat muzicii și gândirii creatoare
11 februarie 2026: Bucureștiul, capitală mondială a dansului
Viața cultural-artistică: oferte generoase pentru fiecare weekend
Expoziția „Fă rai din ce ai” – viața reală motivează și inspiră creația