Noi categorii incluse în lista beneficiarilor de şomaj tehnic

Noi categorii incluse în lista beneficiarilor de șomaj tehnic

Telex » Știri 17 aprilie 2020  

Lista beneficiarilor de şomaj tehnic a fost completată cu noi categorii afectate de criza de coronavirus, a anunţat şeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă, într-o declaraţie de presă, informează Agerpres. „Au fost făcute, prin ordonanţă de urgenţă, câteva completări la Ordonanţa 30, ca urmare a sesizărilor primite din partea unor categorii sociale şi profesionale. Astfel, au fost incluse în categoria persoanelor care pot beneficia de indemnizaţia de şomaj tehnic cei care desfăşoară şi au activităţi în relaţia cu organizaţiile cooperatiste meşteşugăreşti. De asemenea, cei care desfăşoară şi au relaţii contractuale cu structurile sportive şi avocaţii, cei care au realizat în ultima lună un venit de până la un salariu mediu brut pe economie şi care nu depăşeşte nivelul acesta pe anul 2019, respectiv cei care în această perioadă au o restrângere a activităţii la nivelul amintit pot beneficia de această indemnizaţie de şomaj tehnic”, a precizat Dancă.

El a menţionat că în acest act normativ au fost adăugate noi prevederi conform cărora indemnizaţiile sunt exceptate de la executare silită prin poprire, pe perioada stării de urgenţă şi 60 de zile după încetarea stării de urgenţă.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.