O nouă generație de experți contabili şi contabili autorizaţi a depus jurământul la CECCAR Buzău
Numărul 48-49, 19 dec. 2017 - 15 ian. 2018 » Agenda CECCAR
Absolvenții examenului de aptitudini ce a avut loc la Filiala CECCAR Buzău în luna noiembrie au depus jurământul profesional, la 12 decembrie a.c., în cadrul unei ceremonii organizate în sala de cursuri „Paul Bran” a filialei.
Prin depunerea jurământului, noii membri își iau angajamentul respectării principiilor profesiei contabile, prevăzute în reglementările organismului profesional.
Discursurile au subliniat importanţa titlului profesional de expert contabil şi contabil autorizat, atribuțiile profesioniștilor contabili în dezvoltarea economiei, precum şi rolul social al acestora și rolul CECCAR pentru sprijinirea membrilor în ceea ce privește educația, etica și controlul de calitate.
Alături de președintele filialei, ec. Gheorghe Pâsoi, directorul executiv, ec. Adina Mărgineanu, preşedintele Comisiei de disciplină, ec. Venera Cojocaru, membrii Consiliului filialei și alți invitați la ceremonie, cu emoţie şi încântare noii membri ai filialei au rostit jurământul profesional:
„Jur să aplic în mod corect şi fără părtinire legile ţării, să respect prevederile Regulamentului de organizare şi funcţionare a Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România şi ale Codului privind conduita etică şi profesională a experţilor contabili şi contabililor autorizaţi, să păstrez secretul profesional şi să aduc la îndeplinire cu conştiinciozitate îndatoririle ce îmi revin în calitate de expert contabil/contabil autorizat.”
Felicitări noilor membri ai Filialei CECCAR Buzău!





Educația prin lectură, un obiectiv major susținut prin inițiative valoroase
Toamna teatrală: un festival național la a XXXV-a ediție
Bucureștiul, capitala celui mai așteptat festival cinematografic al acestei toamne
Galați, octombrie 2025: epicentru al comediei teatrale românești
Festivalul Internațional de Teatru Independent, sub semnul ineditului
Două mari festivaluri într-un weekend cinematografic memorabil
Septembrie 2025, luna unor recorduri cultural-artistice
BIAS 2025, un show aviatic la superlativ