ONRC: 9.251 de firme au fost radiate în ianuarie 2024
Numărul 12, 27 mar. - 2 apr. 2024 » Breviar statistic
9.251 de firme au fost radiate la nivel național, în ianuarie 2024, cu 67,86% mai multe comparativ cu perioada similară din 2023, conform statisticilor Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC), citate de Agerpres. Cele mai multe radieri au fost înregistrate în Municipiul București - respectiv 1.376 (în creștere cu 60,75% față de ianuarie 2023) și în județele Dâmbovița (590, +301,36%), Cluj (469, +84,65%), Constanța (370, +43,97%), Ilfov (318, +85,96%), Iași (314, +46,05%) și Timiș (314, +20,77%).
La polul opus, cele mai puține radieri au fost consemnate în județele Ialomița (65, în creștere cu 116,67% față de prima lună a anului trecut), Călărași (68, +15,25%), Mehedinți (75, +74,42%), Caraș- Severin (76, +65,22%) și Giurgiu (76, +105,41%).
Creșterile cele mai semnificative ale numărului de radieri s-au înregistrat în județele Dâmbovița (+301,36%), Harghita (+168,97%) și Dolj (+141,75). În niciun județ nu a scăzut numărul de radieri comparativ cu ianuarie 2023.
Pe domenii de activitate, cele mai multe radieri au fost înregistrate în comerțul cu ridicata și cu amănuntul, repararea autovehiculelor și motocicletelor, respectiv 2.035 (+41,32%, raportat la ianuarie 2023), agricultură, silvicultură și pescuit (1.178, +226,32%) și informații și comunicații (1.037, +148,68%).
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Turneele primăverii: spectacole așteptate în toate zonele țării
Corul Academic Radio, mereu în avanscena muzicii clasice și contemporane
Teatrul „Grivița 53” își consolidează pozițiile pe scena Zeiței Thalia
„Vivaldi Rocks”, o sărbătoare pentru melomani din țară și de peste hotare
Un spectacol muzical de excepție prin reinterpretarea unor capodopere clasice
Anul Brâncuși, debut spectaculos în prag de primăvară
ARCUB, la a 30-a aniversare. Deschiderea Stagiunii Internaționale de Teatru – 2026
La Muzeul BNR, o expoziție care... „face toți banii”