ONRC: Aproape 48.000 de firme au fost radiate în primele nouă luni
Telex » Știri 13 noiembrie 2023
47.854 de firme au fost radiate la nivel național în primele nouă luni din 2023, cu 7,9% mai puține comparativ cu perioada similară a anului trecut, conform statisticilor Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC), citate de Agerpres. Cele mai multe radieri au fost înregistrate în municipiul București - 7.900, în scădere cu 6,21% față de intervalul ianuarie - septembrie 2022 și în județele Cluj - 2.352 (-2,53%), Constanța - 2.156 (-6,5%) și Timiș - 2.107 (-8,15%).
La polul opus, cele mai puține radieri au fost consemnate în județele Ialomița - 288, în scădere cu 34,55%, față de primele nouă luni din 2022, Covasna - 349 (-19,21%) și Giurgiu - 374 (-28,76%).
Creșterile cele mai semnificative ale numărului de radieri s-au înregistrat în județele Bacău (+19,52%), Botoșani (+14,09%) și Dâmbovița (+11,95%).
În perioada analizată, cele mai mari scăderi ale numărului de radieri au fost consemnate în județele Ialomița (-34,55%), Giurgiu (-28,76%) și Ilfov (-20,78%).
Pe domenii de activitate, numărul cel mai mare de radieri a fost înregistrat în comerțul cu ridicata și cu amănuntul, repararea autovehiculelor și motocicletelor - 12.109 (-14,02%, raportat la ianuarie - septembrie 2022), activități profesionale, științifice și tehnice - 4.178 (-3,47%), construcții - 3.759 (-20,19%) și agricultură, silvicultură și pescuit - 3.583 (+3,92%).
În luna septembrie 2023, au fost consemnate 4.860 radieri de firme, cele mai multe în București (926) și în județele Cluj (268), Constanța (202) și Timiș (200).
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
O istorie a banilor româneşti, reconstituită „vizual” într-un celebru muzeu
Actuala „ofensivă” a cărţii înregistrează noi victorii pe „frontul” lecturilor de calitate
Susţinere financiară suplimentară pentru protejarea „Tezaurului Uman Viu”
ArtSafari: cinci expoziţii de excepţie cu opere ale marilor artişti plastici români
Istoria Teatrului, o „scenă” pentru eternitate
Cartea pentru copii, de la „Cenuşăreasă” la podiumul premianţilor
Monumentele istorice, comori pentru eternitate
La MNAR, filmul de artă este la el acasă