ONRC: Numărul insolvenţelor a scăzut cu 32,72%, în primele patru luni din 2020

ONRC: Numărul insolvențelor a scăzut cu 32,72%, în primele patru luni din 2020

Telex » Știri 2 iunie 2020  

Numărul societăţilor comerciale şi persoanelor fizice autorizate intrate în insolvenţă a scăzut cu 32,72% în primele patru luni din 2020, comparativ cu perioada similară a anului trecut, la 1.392 insolvenţe, reiese din datele publicate pe site-ul Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), citate de Agerpres. Cele mai multe firme şi PFA-uri intrate în insolvenţă au fost înregistrate în Bucureşti, respectiv 143, în scădere cu 60,93% faţă de perioada ianuarie-aprilie 2019. Pe locurile următoare în ierarhia insolvenţelor se află judeţele Bihor - cu 137 de insolvenţe (- 11,61%), Timiş - 87 (-16,35%) şi Constanţa - 84 (-20,75%).

Pe domenii de activitate, în primele patru luni, cel mai mare număr de insolvenţe s-a înregistrat în domeniul comerţ cu ridicata şi cu amănuntul; repararea autovehiculelor şi motocicletelor, respectiv 381 (-40,09%), urmat de construcţii - 225 (-26,23%) şi industria prelucrătoare - 185 (-25,40%).



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.