Originar și original

Originar și original

Numărul 25-26, 30 iun.-12 iul. 2021  »  La început a fost cuvântul...

Teodor Brateș

Sunt numeroase cazuri în care sinonimele sunt considerate drept cuvinte cu înțelesuri diferite, fapt reflectat de înmulțirea formulelor pleonastice în exprimarea publică. Multe exemple, în acest sens, sunt „furnizate”, din păcate, în special de mijloacele de comunicare în masă audio-vizuale. Cazurile pe care le prezentăm au fost „culese” de la un singur post de știri TV de-a lungul a mai puțin de o oră. Astfel, un participant la o dezbatere pe teme economice afirma că o anumită inițiativă „își are originea în geneza unei idei originale, nemaiîntâlnite până acum”. În afară de faptul că între „origine” și „geneză” nu există nicio diferență, fraza citată mai conține un pleonasm, întrucât nu poate fi nimic „original”, dacă a fost precedat de ceva identic.

O informație transmisă de același post a conținut următoarea precizare: „nucleul principal în demersul antreprenorial l-a constituit luarea în considerare a ceea ce este logic și necesar într-o economie de piață”. Or, se știe că însăși noțiunea de „nucleu” indică elementul principal al oricărei acțiuni sau al oricărui lucru, după cum, în cazul „logicii” și „necesarului”, nu avem de-a face cu două noțiuni distincte (legate prin acel „și”) ci cu trăsături ale unui singur proces. „Necesarul” nu poate contraveni „logicii”, după cum fără apelul la „logică” nu poate fi identificat nici „necesarul”.

Altă eroare multiplă a apărut într-un scurt interviu cu managerul unei ferme agricole. Reporterul a spus, printre altele: „Ceea ce vedem aici este cea mai desăvârșită dovadă a unei realități nu numai palpabile, ci și evidente”. Când cineva se referă la ceva „desăvârșit”, a emis un superlativ și, prin urmare, nu mai recurge la expresia „cel mai”; apoi, ce altă „dovadă” mai puternică poate fi decât însăși realitatea? Dacă aceasta este „palpabilă” devine neapărat și… „evidentă”.

Putem, deci, conchide că mai multă grijă pentru asigurarea acurateței exprimării în public este „dovada” de necontestat a cunoașterii proprietății termenilor, atât de „necesară” într-o comunicare „logică”. (T. B.)

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.