Petre Daea: Susținerea asociațiilor utilizatorilor de apă cu bani de la UE și din buget, o soluție pentru contracararea efectelor secetei

Petre Daea: Susținerea asociațiilor utilizatorilor de apă cu bani de la UE și din buget, o soluție pentru contracararea efectelor secetei

Telex » Știri 29 iulie 2022  

Organizarea și multiplicarea asociațiilor utilizatorilor de apă și susținerea acestora cu bani de la Uniunea Europeană și din bugetul statului este o soluție viabilă pentru contracararea efectelor negative ale secetei, consideră ministrul Agriculturii, Petre Daea, citat de Agerpres. „Lucrările de investiții, pornite, realizate sau aflate în derulare au avut ca obiective modernizarea stațiilor, creșterea randamentelor de exploatare, reducerea consumului de energie, eliminarea pierderilor de apă, irigarea uniformă a culturilor. Organizarea și multiplicarea asociațiilor utilizatorilor de apă și susținerea acestora cu bani de la Uniunea Europeană și din bugetul statului este o soluție viabilă pentru contracararea efectelor negative ale secetei. În câmp se folosesc cele mai moderne instalații de irigare. Nu putem vorbi sub nici o formă de un concept învechit”, a scrie Petre Daea, pe pagina sa de Facebook.

Ministrul Agriculturii s-a întâlnit zilele trecute cu ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, pentru a stabili pașii ce trebuie parcurși în vederea susținerii la Bruxelles a intereselor agriculturii românești, căutând soluții pentru introducerea acestora în PNRR. Cei doi oficiali au convenit să meargă împreună în teren pentru a vedea cum este organizat sistemul de irigații in România.

„Constatarea la fața locului a situației din sistemele de irigații, acolo unde procesul de modernizare s-a încheiat sau este în derulare, a constituit pentru domnul ministrul Boloș o surpriză plăcută pe care a împărtășit-o cu harnicii noștri fermieri. Aceste secvențe constituie un bun suport al cunoașterii și susținerii în procesul de negociere privind alocarea de sume de la UE pentru agricultură în vederea continuării procesului de modernizare și automatizare a sistemului de irigații din România. Reabilitarea acestui sistem prevăzută prin Planul Național de Irigații se realizează într-un concept nou, pe rețeaua existentă, neavând restricții privind proprietatea sau scoaterea din circuit a terenului. Proprietatea statului asupra infrastructurii principale ne dă libertatea de acțiune”, a mai precizat Petre Daea.

Prin Planul Național Strategic este prevăzută o sumă de 500 de milioane de euro pentru modernizarea sistemelor secundare de irigații și realizarea de sisteme locale. „Este șansa noastră de a dezvolta agricultura prin folosirea resurselor de apă de care dispunem. Să le valorificăm înainte de a ajunge în mare, când nu le mai putem folosi!”, a subliniat ministrul.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.