Plafonul sprijinului public pentru investițiile în procesare ar putea fi modificat la 15 milioane euro

Plafonul sprijinului public pentru investițiile în procesare ar putea fi modificat la 15 milioane euro

Telex » Știri 18 ianuarie 2022  

Plafonul sprijinului public pentru investițiile în procesare ar putea fi modificat în Plan Național Strategic (PNS) la 15 milioane euro, de la 2,5 milioane de euro în prezent, potrivit ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Adrian Chesnoiu, relatează Agerpres. „Ne dorim să dezvoltăm sectorul de procesare, astfel încât materia primă produsă în România să poată fi integrată într-un circuit, din care să rezulte cât mai multe produse finite, cu valoare adăugată, pentru echilibrarea balanței comerciale. Unul dintre aspectele care afectează negativ balanța comercială este deficitul de capacități de producție, astfel că principala modificare a intervenției vizează ridicarea plafonului sprijinului public, de la 2,5 milioane euro la 15 milioane euro”, a declarat ministrul Agriculturii, în videoconferința privind consultările cu entitățile publice și private implicate în elaborarea PNS, pe tema fișelor de intervenții pentru investițiile în procesare și energie regenerabilă.

Prezent la Bruxelles, la Consiliul de miniștri AGRIFISH, Adrian Chesnoiu a susținut poziția ministerului cu privire la aceste intervenții și a ascultat propunerile partenerilor. Una dintre principalele modificări ale fișei de intervenție vizează categoria beneficiarilor eligibili pe schemele de procesare, propunerea fiind de a rămâne eligibile doar formele asociative, pentru a putea integra mai ușor materia primă în procesare.

Intervențiile prezentate în cadrul videoconferinței au făcut referire la investițiile în: procesarea și marketingul produselor agricole în vederea obținerii unor produse alimentare și produse transformate, altele decât cele prevăzute în Anexa 1 a Tratatului de Funcționare a Uniunii Europene; condiționarea, procesarea și marketingul produselor agricole și pomicole în afara exploatației prin intermediul formelor asociative; creșterea eficienței energetice pentru unitățile de procesare existente.

Consultarea online a oferit tuturor partenerilor posibilitatea de a contribui cu propria experiență la îmbunătățirea sectorului, la elaborarea unui PNS care să ofere instrumentele necesare valorificării și integrării producției, precum și asigurării unui flux continuu de aprovizionare a pieței cu produse la standarde adecvate.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.