POCU: 165 de milioane de euro pentru viitorul profesional al tinerilor

Numărul 37, 13-19 decembrie 2016  »  Fonduri europene

M

PUBLICITATE
terul Fondurilor Europene (MFE) a lansat în consultare publică ghidul solicitantului pentru apelul competitiv de proiecte Viitor pentru tineri, în cadrul Programului Operațional Capital Uman (POCU). Proiectele ce vor fi sprijinite în cadrul acestei linii de finanțare vizează tinerii cu vârsta cuprinsă între 16 și 24 de ani care nu sunt încadrați profesional și nu urmează niciun program educațional sau de formare (NEET). Fondurile sunt destinate unor pachete de măsuri personalizate pentru integrarea pe piața muncii a tinerilor NEET, cu precădere a celor greu și foarte greu ocupabili, din regiunile de dezvoltare Centru, Sud-Muntenia și Sud-Est.

Acțiunile ce vor fi finanțate sunt programe de formare profesională și certificare a competențelor dobândite în context informal și non-formal, pregătire și integrare socioprofesională la noul loc de muncă, ucenicii și stagii de practică pentru absolvenți, acompaniament socioprofesional, măsuri de sprijin pentru angajatorii care vor încadra lucrători din rândul acestor tineri. Pachetul de măsuri va fi oferit după înregistrarea tinerilor NEET inactivi la Serviciul Public de Ocupare (SPO) și după realizarea unui profil și a întocmirii planurilor de acțiune individualizate de către SPO.

Solicitanții eligibili sunt furnizorii de formare, de servicii de ocupare, de evaluare și certificare a competențelor, sindicatele și patronatele, organizațiile neguvernamentale, organizațiile de tineret care derulează activități de educație non-formală și de voluntariat, întreprinderile sociale de inserție, angajatorii. Fiecare proiect poate beneficia de finanțare nerambursabilă de maximum 2.500.000 euro, durata de implementare fiind de minimum 4 și maximum 16 luni, fără a putea depăși data de 31 octombrie 2018.

Propunerile și recomandările pe marginea ghidului Viitor pentru tineri sunt așteptate până la 26 decembrie 2016, ora 15.00, la adresa NEETs@fonduri-ue.ro

Resursele alocate prin acest apel vor fi completate cu cele din schemele naționale ce vizează angajatorii care integrează tineri NEET, precum și mobilitatea profesională a acestora (prime de activare, de mobilitate – încadrare și/sau de instalare etc.).

Pentru celelalte regiuni ale țării, ghidul solicitantului se va lansa în vederea consultării publice în perioada imediat următoare, urmând ca totalul fondurilor dedicate tinerilor NEET să se ridice la peste 400 de milioane de euro.




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.