
Precizări ale MFP privind reducerea obligațiilor în materie de TVA în cazul mai multor întreprinderi mici
Numărul 40, 24-30 oct. 2017 » Curier legislativ
Ministerul Finanțelor Publice (MFP) informează că a solicitat Comisiei Europene, în luna aprilie a acestui an, continuarea aplicării măsurii de derogare de la articolul 287 din Directiva 2006/112/CE privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată, care permite scutirea de la plata TVA a persoanelor impozabile cu o cifră de afaceri anuală care nu depășește un prag specific. În același timp, România a solicitat derogare privind creșterea plafonului de scutire de la echivalentul în moneda națională a 65.000 euro, calculat la cursul de schimb din ziua aderării la Uniunea Europeană, respectiv 220.000 lei, la echivalentul în moneda națională a 88.500 euro, calculat la cursul de schimb din ziua aderării la Uniunea Europeană, respectiv 300.000 lei.
Astfel, Decizia 2017/1855 de autorizare a României să aplice măsura solicitată a fost publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. 265 din luna octombrie 2017, după cum CECCAR Business Magazine a informat în numărul anterior. „Un prag mai ridicat pentru regimul special aplicat întreprinderilor mici constituie o măsură de simplificare, deoarece poate reduce în mod semnificativ obligațiile în materie de TVA pentru întreprinderile mici. (...) România se așteaptă ca măsura să reducă obligațiile în materie de TVA în cazul mai multor întreprinderi mici. De asemenea, acest regim ar trebui să degreveze administrația fiscală de sarcina de a monitoriza colectarea unui volum redus de venituri de la un număr mare de întreprinderi mici”, se arată în decizia publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
„Facem mențiunea că actul normativ prin care se poate pune în practică această decizie se află în dezbatere în Parlamentul României. În momentul finalizării procesului legislativ, Ministerul Finanțelor Publice va comunica opiniei publice data de la care decizia mai sus menționată va putea fi aplicată”, precizează MFP, într-un comunicat.
Timișoara, noi descoperiri de „comori” în opera lui Constantin Brâncuși
Un concurs internațional la care tehnologia de vârf s-a unit cu arta de calitate
Toamna muzicală, „recoltă” bogată de roade ale talentului și dăruirii artistice
Icarii contemporani, la un show aviatic de excepție, BIAS 2023
Pe litoral, nu numai soare și festivaluri. Sănătatea revine „în forță”
Ziua Internațională a Prieteniei, o sărbătoare a tot ceea ce au valoros oamenii
În „lunga vară fierbinte”, recorduri de „temperatură” cultural-artistică
Noaptea Muzeelor la Sate – o premieră europeană în spațiul mioritic