Premier: Rectificarea bugetară este pozitivă; au fost încasări suplimentare la buget de 6 miliarde de lei după şapte luni

Premier: Rectificarea bugetară este pozitivă; au fost încasări suplimentare la buget de 6 miliarde de lei după șapte luni

Telex » Știri 3 august 2018  

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat că rectificarea bugetară de la jumătatea acestui an este una pozitivă, în condiţiile în care au existat încasări suplimentare de 6 miliarde de lei la bugetul statului, după primele şapte luni, iar Produsul Intern Brut (PIB) din acest an este aşteptat să atingă valoarea de 945 miliarde de lei.

Premierul a subliniat că nu există probleme privind bugetele alocate pentru plata salariilor şi pensiilor. În plus, valoarea PIB este estimată să atingă valoarea de 945 miliarde de lei în acest an. Totodată, deficitul bugetar este estimat, pentru acest an, la 2,97% din PIB, sub ţinta de 3% asumată în faţa reprezentanţilor Uniunii Europene (UE).

În cadrul primei rectificări bugetare din acest an, bugetul de pensii a fost suplimentat cu 852,1 milioane de lei, în condiţiile în care Guvernul a luat în calcul şi ultimele modificări legislative cu privire la recalcularea pensiilor pentru cei care au lucrat în grupele speciale de muncă.

Sănătatea primeşte bani în special pentru achiziţia de echipamente medicale, a anunţat premierul. „Sănătatea (…) a beneficiat de o suplimentare consistentă, de 891 milioane lei, cea mai mare parte din această sumă fiind alocată pentru achiziţia de echipamente medicale. Din acest surplus, vom achiziţiona 300 de incubatoare pentru maternităţi, 300 aparate de testare auditivă la nou-născuţi şi alte echipamente pentru mame şi copii”, a anunţat prim-ministrul. În domeniul sănătăţii, banii suplimentari au fost dirijaţi către programele de sănătate publică, echipamente pentru unităţile de urgenţă, RMN, CT-uri, screening pentru bolnavii de cancer (program derulat cu Banca Mondială) şi pentru pentru proiecte cu finanţare externă nerambursabile.

Educaţia a primit în plus 178,1 milioane lei. Banii vor fi orientaţi către burse pentru elevi şi studenţi, investiţii la unităţile de învăţământ, granturi pentru învăţământul secundar (program derulat cu Banca Mondială), aula şi sala de conferinţă la Universitatea Politehnica din Bucureşti, finalizarea Corpului C al Facultăţii de Drept şi al Facultăţii de Ştiinţe Umaniste la Universitatea Valahia din Târgovişte, finalizarea sediului central al Universităţii din Piteşti – Corp B.

Agricultura şi Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVA) primesc în plus 185 milioane lei. Banii vor fi folosiţi pentru plata motorinei pentru lucrările agricole, investiţii în 37 de staţii de pompare pentru irigaţii, eradicarea pestei porcine – despăgubiri ca urmare a sacrificării animalelor.

Administraţiile locale vor primi 1,126 miliarde lei pentru menţinerea veniturilor comunităţilor locale la nivelul din 2017 şi asigurarea sumelor pentru programul hrană pentru elevi. În plus, au fost alocaţi 300 milioane lei pentru Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL I + II) – prin Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.

Transporturile primesc 170,5 milioane lei suplimentari. Banii vor fi utilizaţi pentru finalizarea-modernizarea unui tronson de 90 km din DN 18 Baia Mare – Sighetul Marmaţiei – Iacobeni, finalizarea reabilitării Podului Agigea-Constanţa, costrucţia unui pod peste râul Vedea, achiziţia unui simulator de zbor pentru Şcoala de Aviaţie şi începerea lucrărilor la calea ferată Râmnicu Vâlcea – Vâlcele.

Ministerul de Interne primeşte în plus 366,3 milioane de lei pentru achiziţia de echipamente şi mijloace de intervenţie şi de mobilitate terestră pentru Jandarmerie şi Poliţie. O parte din bani vor fi folosiţi la plata salariilor pentru 7.792 posturi pentru promoţiile de agenţi şi subofiţeri.

Totodată, Guvernul va aloca 29 milioane de lei suplimentar pentru pregătirea programelor de investiţii prin parteneriat public-privat. Sunt vizate 21 de proiecte în domeniile infrastructură de transport, sănătate, agricultură şi turism.

În plus, Executivul a alocat alte 230 milioane lei pentru programul Rabla, încă 30.000 de autoturisme, şi pentru programul care vizează înnoirea aparaturii electrocasnice.

Alte 250 milioane de lei vor fi orientate pentru scheme de ajutor de stat: ajutor de stat pentru investiţii mai mari de 3 milioane euro, programul „Investeşte în tine” şi restituirea accizei la motorină pentru transportatori.

Totodată, sunt alocate 1,8 miliarde lei pentru credite de angajament în programul Start-up Nation, programul pentru sprijinirea industriei cinematografice, programul „gROwth – investim în copii, investim în viitor”, programul „gROwth – investim în locuinţe de serviciu”, programul „gROwth – Rezidenţe 5*”, programul „gROwth – Contul de economisire Junior” şi programul de investiţii în zonele cu şomaj ridicat.

Guvernul alocă alte 278 milioane de lei pentru ANAF: modernizarea sistemului informatic, echipamente pentru personalul vamal şi reabilitare şi modernizare a punctelor vamale (de la graniţele cu Republica Moldova, Serbia, Ucraina).

Ministerul Economiei, Ministerul Energiei, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Ministerul Mediului, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Turismului, Ministerul Apelor şi Pădurilor, Ministerul Tineretului şi Sporturilor şi Ministerul Cercetării şi Inovării se numără printre cele care au o recificare bugetară negativă. De asemenea, Administraţia Prezidenţială, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe şi Serviciul pentru Protecţie şi Pază şi Serviciul de Telecomunicaţii Speciale se numără printre instituţiile cu o recificare bugetară negativă. „Astfel de reduceri au avut loc acolo unde am constatat un grad scăzut de utilizare a sumelor pe care respectivele ministere su instituţii le aveau la dispoziţie”, a spus prim-ministrul.

(Sursa: News.ro)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.