Președintele ANPC: Îmi asum decizia de a comunica numele operatorilor economici sancționați; consumatorii au dreptul să știe

Președintele ANPC: Îmi asum decizia de a comunica numele operatorilor economici sancționați; consumatorii au dreptul să știe

Telex » Știri 14 septembrie 2022  

Comunicatele emise de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) vor conține numele operatorilor economici sancționați în urma controalelor realizate de instituție, atunci când constatările comisarilor, care pot afecta sănătatea, viața sau interesele economice ale consumatorilor pot fi probate cu imagini foto-video sau documente, potrivit unui ordin emis recent, informează Agerpres. „Îmi asum decizia de a comunica numele operatorilor economici sancționați. Consumatorii au dreptul să știe, iar noi avem obligația să le transmitem exact ce abateri și unde au constatat colegii noștri. Pe cei ce se consideră vătămați de acest ordin și mai ales de transparența comunicatelor Autorității, îi rog, îi sfătuiesc sau, mai bine chiar, îi somez să se pună în ordine! Nu noi suntem obligați să îi ascundem ochilor presei, ci ei au datoria să nu aibă abateri”, a declarat Horia Constantinescu, președintele ANPC.

Potrivit unui comunicat al ANPC, dată fiind necesitatea comunicării la nivel unitar și pentru a oferi presei centrale și locale, în mod transparent, informațiile necesare a fi aduse la cunoștința consumatorilor, prin ordin al președintelui ANPC a fost stabilit un set de reguli necesare fluidizării comunicării cu mass media, atât la nivel național, cât și local.

Potrivit documentului, comisarilor șefi, comisarilor șefi adjuncți, purtătorilor de cuvânt sau oricărui angajat al instituției, cu excepția președintelui ANPC sau a celor desemnați de acesta, li se interzice emiterea de opinii și puncte de vedere referitoare la rezultatele la nivel național ale acestor tematici sau la orice alte subiecte care privesc activitatea instituției, la nivel național.

„În ordin se menționează că, la nivel local, comisarii șefi, comisarii șefi adjuncți sau purtătorii de cuvânt pot da declarații presei locale, după informarea și cu avizul președintelui ANPC - atunci când subiectele abordate nu fac obiectul unor comunicate de presă - către posturile de radio și televiziune locale sau în mediul online, doar pe problematica rezultatelor locale, respectiv regionale ale tematicilor de control naționale, mai exact cele derulate pe raza lor de competență, în cazul în care există. Comisarilor șefi, comisarilor șefi adjuncți, purtătorilor de cuvânt sau oricărui angajat al instituției, cu excepția președintelui ANPC sau a celor desemnați de acesta, li se interzice emiterea de opinii și puncte de vedere referitoare la rezultatele la nivel național ale acestor tematici sau la orice alte subiecte care privesc activitatea instituției, la nivel național”, se menționează în comunicatul ANPC.

Comunicatele scrise în urma acțiunilor de control trebuie să conțină informații precum perioada de derulare a acțiunilor, ce a stat la baza acestora (tematică națională/regională/locală, reclamație/sesizare de la consumatori etc.), numele operatorilor economici și denumirea comercială a locațiilor (atunci când constatările comisarilor, care pot afecta sănătatea, viața sau interesele economice ale consumatorilor, pot fi probate cu imagini foto-video sau documente), sancțiunile aplicate pentru neregulile constatate (numărul și valoarea amenzilor, numărul avertismentelor, măsurile complementare aplicate), abaterile identificate de comisari.

Potrivit ANPC, nu vor fi comunicate informații despre acțiunile aflate în desfășurare, rezultate parțiale ale controalelor sau acțiunile viitoare, fie că aparțin tematicilor naționale, locale sau sunt ocazionate de reclamații/sesizări primite de la consumatori.

În cazul tematicilor regionale sau locale de control ori ale acțiunilor prilejuite de reclamațiile/sesizările primite de la consumatori, comisariatele teritoriale vor pregăti comunicate de presă pentru care trebuie să primească avizul persoanei însărcinate cu comunicarea, din cadrul ANPC, pentru intervențiile la radio și televiziune sau în mediul online, referitoare la aceste subiecte, nefiind necesar acordul.

De asemenea, ordinul specifică obligativitatea comisariatelor teritoriale (regionale sau județene) de a răspunde tuturor solicitărilor primite de la presa locală, în cel mai scurt timp, dar numai pe subiecte avizate de ANPC, precum și de a realiza comunicate de presă pentru toate acțiunile ocazionate de tematicile de control naționale sau locale și a celor prilejuite de reclamații/sesizări, al căror rezultat are un impact major asupra sănătății, vieții sau intereselor economice ale consumatorilor.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.