Progrese semnificative în implementarea măsurilor de simplificare a relației dintre cetățeni și administrație

Progrese semnificative în implementarea măsurilor de simplificare a relației dintre cetățeni și administrație

Numărul 25, 20-26 septembrie 2016  »  Direct de la sursă

Măsurile de simplificare a relației dintre cetățeni și administrație adoptate de Guvern sunt în proces avansat de implementare la nivelul instituțiilor din administrația centrală, arată un prim bilanț al acestui pachet legislativ, discutat în ședința de guvern de vineri, 16 septembrie. Demersurile pentru debirocratizare, cuprinse în acest pachet, includ acceptarea copiei după buletin prin e-mail, eliminarea copiilor legalizate ale documentelor, furnizarea unor adrese de e-mail pentru comunicarea electronică cu cetățenii, punerea la dispoziție a unor metode alternative de plată pentru serviciile publice, pe lângă plata în numerar la ghișeu.

„La numai două luni de la adoptarea primului pachet pentru simplificare începem să vedem primele rezultate: mai puține documente pe care oamenii trebuie să le aducă la instituții, mai puține drumuri la ghișee, mai puține cheltuieli. Reducerea birocrației este un proces de durată și, totodată, un proces ireversibil. Am încredere că, treptat, toate instituțiile vor înțelege importanța unei relații mai prietenoase cu oamenii și că relația dintre cetățeni și autorități va fi deveni una corectă, normală, egală”, a spus premierul Dacian Cioloș.

Exemple de măsuri și rezultate de etapă, conform raportării ministerelor:

Măsură: Publicarea din oficiu a informațiilor și modelelor de formulare sau cereri aferente tuturor serviciilor publice furnizate, în format electronic, pe punctul de contact unic electronic, gestionat de Agenția pentru Agenda Digitală a României
Rezultate: A fost lansată noua platformă edirect.e-guvernare.ro; se stabilesc, cu fiecare minister în parte, metodele prin care vor fi publicate informațiile pe platformă; sunt desemnați administratorii care vor răspunde de publicarea informațiilor, din cadrul ministerelor.

Măsură:
Eliminarea cerinței de depunere a copiilor legalizate după documente
Rezultate: Ca exemple de bună practică, Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice (MENCS) a eliminat, prin ordin de ministru, cerința copiilor legalizate de către școli. Măsura a fost implementată și de alte instituții: Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a transmis instrucțiuni în rețeaua consulară pentru eliminarea cerinței copiei legalizate; Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a implementat total obligația și și-a schimbat procedurile. Centralizarea la nivelul Cancelariei Prim-ministrului arată că trebuie modificate peste 400 de hotărâri de guvern pentru a elimina copiile legalizate la nivelul administrației centrale.

Măsură:
Solicitarea extrasului de pe cazierul judiciar de la unitățile de poliție competente cu acordul expres al persoanei, acolo unde instituția/autoritatea publică solicită cazierul judiciar
Rezultate: Ca exemple de bună practică, MAI a informat unitățile de poliție cu privire la solicitarea cazierului judiciar de către instituții direct de la acestea. MAI a trimis ministerelor o solicitare pentru a putea informatiza procedura de obținere a cazierului între instituții cu acordul persoanei. Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice (MMFPSPV) a întocmit formulare pentru manifestarea consimțământului.

Măsură:
Obligația folosirii cu precădere de mijloace electronice pentru comunicarea cu beneficiarii serviciilor publice, dacă beneficiarul deține o adresă de e-mail și este de acord să o comunice
Rezultate: Ca exemple de bună practică, Ministerul Justiției (MJ) a completat formularele proprii solicitând și adresa de e-mail pentru a comunica prin mijloace electronice cu beneficiarul. Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC) comunică electronic cu beneficiarii. La MMFPSPV, în cazul solicitării indemnizațiilor pentru creșterea copilului, pot fi furnizate anumite informații via e-mail. În cadrul MAE, serviciile consulare sunt complet informatizate.

Măsură:
Obligația de a oferi metode alternative de plată a serviciilor publice furnizate contra cost, fie prin plata cu cardul, fie prin intermediul altor sisteme de plată
Rezultate: Ca exemple de bună practică, MAE a implementat POS-uri la majoritatea misiunilor diplomatice, urmând instalarea și a altora, în luna septembrie. ONRC definitivează un sistem de e-payment pentru plata prin mijloace electronice. Ministerul Finanțelor Publice (MFP), împreună cu ANAF, a introdus POS-uri la nivel de ghișee, urmând a fi introdusă facilitatea de plată online a taxelor și impozitelor.

Din centralizarea la nivelul Cancelariei Prim-ministrului reiese că, în ceea ce privește serviciile publice furnizate de ministere și instituții subordonate, predomină în medie plata prin trezorerie și numerar la locul furnizării serviciului. Ca măsură de eficientizare a furnizării serviciilor, trebuie diversificate modalitățile de plată puse la dispoziție, incluzând aici POS, plata numerar prin alte mijloace decât la trezorerie, informatizarea trezoreriei (proces preconizat a se încheia până în 2018), plata prin mobil. De asemenea, cetățenii trebuie încurajați să utilizeze mijloacele de plată electronice puse la dispoziție.

Un alt exemplu în acest sens: măsurile de simplificare utilizate în cazul serviciilor de pașapoarte și înmatriculări auto. MAI a comunicat încă din luna iulie că taxele pentru eliberarea pașapoartelor, a permiselor de conducere și pentru alte servicii oferite de serviciile publice comunitare regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor pot fi acum achitate prin internet banking, virament bancar, mandat poștal sau în numerar (bit.ly/2cFpgry). Totuși, centralizarea finală arată că facilitățile electronice au fost utilizate de un număr extrem de mic de beneficiari.

Pachetul de măsuri de simplificare a relației dintre cetățean și administrația publică a fost adoptat la finalul lunii iunie, actele normative care au pus bazele acestui proces fiind OUG nr. 41/2016 și Memorandumul cu tema Măsuri de simplificare și de coordonare a procedurilor administrative din administrația publică centrală de specialitate.

„Pachetul de măsuri de simplificare s-a născut odată cu inițiativa Cancelariei Prim-ministrului «Comisia de tăiat hârtii» și a platformei maisimplu.gov.ro. În întregul demers, Guvernul a pus accent pe transparență, comunicare electronică, debirocratizare, principii urmărite în diferite forme prin toate inițiativele lansate în actualul mandat”, se arată într-un comunicat al Guvernului.

Măsurile de simplificare a relației dintre cetățeni și administrație adoptate de Guvern sunt în proces avansat de implementare la nivelul instituțiilor din administrația centrală, arată un prim bilanț al acestui pachet legislativ, discutat în ședința de Guvern de vineri, 16 septembrie. Demersurile pentru debirocratizare, incluse în acest pachet, includ acceptarea copiei după buletin prin email, eliminarea copiilor legalizate ale documentelor, furnizarea unor adrese de email pentru comunicarea electronică cu cetățenii, punerea la dispoziție a unor metode alternative de plată pentru serviciile publice, pe lângă plata în numerar la ghișeu.

„La numai două luni de la adoptarea primului pachet pentru simplificare, începem să vedem primele rezultate: mai puține documente pe care oamenii trebuie să le aducă la instituții, mai puține drumuri la ghișee, mai puține cheltuieli. Reducerea birocrației este un proces de durată și, totodată, un proces ireversibil. Am încredere că, treptat, toate instituțiile vor înțelege importanța unei relații mai prietenoase cu oamenii și că relația dintre cetățeni și autorități va fi deveni una corectă, normală, egală”, a spus premierul Dacian Cioloș.

Exemple de măsuri și rezultate de etapă, conform raportării ministerelor:

Măsură: Publicarea din oficiu a informațiilor și modelelor de formulare sau cereri aferente tuturor serviciilor publice furnizate, în format electronic, pe punctul de contact unic electronic, gestionat de Agenția pentru Agenda Digitală a României

Rezultate: A fost lansată noua platformă edirect.e-guvernare.ro; se stabilesc, cu fiecare minister în parte, metodele prin care vor fi publicate informațiile pe platformă; sunt desemnați administratorii care vor răspunde de publicarea informațiilor, din cadrul ministerelor.

Măsură: Eliminarea cerinței de depunere a copiilor legalizate după documente

Rezultate: Ca exemple de bună practică, Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice (MENCS) a eliminat, prin Ordin de ministru, cerința copiilor legalizate de către școli; măsura a fost implementată și de alte instituții: Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a transmis instrucțiuni în rețeaua consulară pentru eliminarea cerinței copiei legalizate; Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a implementat total obligația și și-a schimbat procedurile. Centralizarea la nivelul Cancelariei Primului-ministru arată că trebuie modificate peste 400 de Hotărâri de Guvern pentru a elimina copiile legalizate la nivelul administrației centrale.

Măsură: Solicitarea extrasului de pe cazierul judiciar de la unitățile de poliție competente cu acordul expres al persoanei, acolo unde instituția/autoritatea publică solicită cazierul judiciar

Rezultate: Ca exemple de bună practică, MAI a informat unitățile de poliție cu privire la solicitarea cazierului judiciar de către instituții direct de la acestea. MAI a trimis ministerelor o solicitare pentru a putea informatiza procedura de obținere a cazierului între instituții cu acordul persoanei. Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice (MMFPSPV) a întocmit formulare pentru manifestarea consimțământului.

Măsură: Obligația folosirii cu precădere de mijloace electronice pentru comunicarea cu beneficiarii serviciilor publice, dacă beneficiarul deține o adresă de e-mail și este de acord să o comunice

Rezultate: Ca exemple de bună practică, Ministerul Justiției (MJ) a completat formularele proprii solicitând și adresa de e-mail pentru a comunica prin mijloace electronice cu beneficiarul. Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC) comunică electronic cu beneficiarii. La MMFPSPV, în cazul solicitării indemnizațiilor pentru creșterea copilului, pot fi furnizate anumite informații via e-mail. În cadrul MAE, serviciile consulare sunt complet informatizate.

Măsură: Obligația de a oferi metode alternative de plată a serviciilor publice furnizate contra cost, fie prin plata cu cardul, fie prin intermediul altor sisteme de plată

Rezultate: Ca exemple de bună practică, MAE a implementat POS-uri la majoritatea misiunilor diplomatice, urmând instalarea și a altora, în luna septembrie. ONRC definitivează un sistem de e-payment pentru plata prin mijloace electronice. Ministerul Finanțelor Publice (MFP), împreună cu ANAF, a introdus POS-uri la nivel de ghișee, urmând a fi introdusă facilitatea de plată online a taxelor și impozitelor.

Din centralizarea la nivelul Cancelariei Primului-ministru reiese că, în ceea ce privește serviciile publice furnizate de ministere și instituții subordonate, predomină în medie plata prin Trezorerie și numerar la locul furnizării serviciului. Ca măsură de eficientizare a furnizării serviciilor, trebuie diversificate modalitățile de plată puse la dispoziție, incluzând aici POS, plata numerar prin alte mijloace decât la Trezorerie, informatizarea Trezoreriei (proces preconizat a se încheia până în 2018), plata prin mobil. De asemenea, cetățenii trebuie încurajați să utilizeze mijloacele de plată electronice puse la dispoziție.

Un alt exemplu în acest sens: măsurile de simplificare utilizate în cazul serviciilor de pașapoarte și înmatriculări auto. MAI a comunicat încă din luna iulie că taxele pentru eliberarea pașapoartelor, a permiselor de conducere și pentru alte servicii oferite de serviciile publice comunitare regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor pot fi acum achitate prin Internet Banking, virament bancar, mandat poștal sau în numerar. (bit.ly/2cFpgry) Totuși, centralizarea finală arată că facilitățile electronice au fost utilizate de un număr extrem de mic de beneficiari.

Pachetul de măsuri de simplificare a relației dintre cetățean și administrația publică a fost adoptat la finalul lunii iunie, actele normative care au pus bazele acestui proces fiind OUG nr. 41/2016 și Memorandumul cu tema: „Măsuri de simplificare și de coordonare a procedurilor administrative din administrația publică centrală de specialitate”.

„Pachetul de măsuri de simplificare s-a născut odată cu inițiativa Cancelariei Primului-ministru «Comisia de tăiat hârtii» și a platformei maisimplu.gov.ro. În întregul demers, Guvernul a pus accent pe transparență, comunicare electronică, debirocratizare, principii urmărite în diferite forme prin toate inițiativele lansate în actualul mandat”, se arată într-un comunicat al Guvernului.

Comentariile vor fi publicate doar după validarea acestora de către moderator. Nu vor fi publicate comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau la ură, precum și acuzații fără acoperire. Vă mulțumim!


Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.