PwC: Investigație în rândul viitorilor lideri ai afacerilor de familie

Numărul 10, 31 mai - 6 iunie 2016  »  Întreprinderile mici și mijlocii, prezent și viitor

8

PUBLICITATE
intre reprezentanții viitoarei generații de lideri ai afacerilor de familie intenționează să întreprindă ceva deosebit pentru companiile lor, nu doar să le facă mai mari și mai puternice, dar și să le lanseze pe plan internațional, să le diversifice și să le modernizeze. Aceasta este una dintre principalele concluzii ale unui recent raport realizat de compania de consultanță și audit PricewaterhouseCoopers (PwC), care a implicat intervievarea a 268 de viitori lideri ai afacerilor de familie din 31 de țări, între care și România. Studiul relevă că 60% dintre respondenți vor să extindă companiile lor pe noi piețe geografice. Aceștia explorează noi idei, noi produse și chiar noi modele de afaceri. În același timp, sondajul Great expectations: The next generation of family business leaders survey arată că viitoarea generație se confruntă cu mai multe provocări, atât din interiorul, cât și din afara companiei, precum și în mediul de business.

PwC derulează sondajul Family Business Survey de peste 10 ani, iar în 2014 a lansat și prima investigație în rândul viitoarei generații de lideri de afaceri de familie. În cadrul analizei, viitorii lideri au fost întrebați în legătură cu ambițiile personale, planurile pentru viitorul companiilor lor și provocarea unică de a fi „copiii șefilor”. Raporul a identificat trei mari amenințări pentru o tranziție reușită către noua generație:
  • Obstacolul generațional: actuala generație nu este totdeauna încrezătoare în capacitatea copiilor lor de a prelua conducerea afacerii;
  • Obstacolul de credibilitate: viitoarea generație consideră că trebuie să facă eforturi mai mari decât alții din cadrul firmei pentru a-și dovedi competența;
  • Obstacolul de comunicare: afacerile de familie trebuie să gestioneze atât relațiile profesionale, cât și pe cele personale, iar acest lucru poate să ducă și la conflicte.

După doi ani, gradul de încredere al celor chestionați a crescut, orizonturile lor s-au lărgit, iar nivelul de pregătire pentru pozițiile de conducere s-a îmbunătățit. De exemplu, 70% dintre ei au lucrat în alte companii pentru a acumula experiență și pentru a depăși deficitul de credibilitate înainte de a se alătura afacerii de familie. Respondenții au declarat că își doresc să își lase amprenta asupra companiilor lor, nu să fie implicați doar „cu numele” și nu se sfiesc să apeleze la ajutor din afara organizației pentru a-i ajuta să-și atingă aceste scopuri. 69% din totalul eșantionului au declarat că sunt dispuși să aducă manageri din afara familiei pentru a ajuta la modernizarea și profesionalizarea companiei. „O altă tendință pe care am observat-o în interacțiunile noastre cu afacerile de familie este că mulți dintre cei mai talentați viitori lideri ai afacerilor de familie au devenit mult mai selectivi în privința rolurilor pe care și le asumă în cadrul companiei. Aceștia își doresc o poziție care să fie pe măsura calificării și abilității lor, în care să exceleze. E o înțelegere mai adâncă și mai nuanțată asupra a ceea ce va presupune conducerea unei afaceri de familie în anii următori și își pun întrebări cu privire ce anume trebuie ei să facă pentru a duce afacerea de familie mai departe”, a declarat Mihai Anița, partener, liderul echipei de servicii integrate pentru companiile antreprenoriale și afacerile de familie din PwC România.

Potrivit analiștilor PwC, deși au idei clare cu privire la obiectivele de afaceri pe care intenționează să le atingă, viitorii lideri de afaceri sunt conștienți că există și o mare inerție organizațională. Aceștia își propun o revoluție, dar pentru moment prevăd, în cel mai bun caz, o evoluție. 40% dintre ei au mărturisit cu o oarecare frustrare că le este dificil să își facă ideile acceptate de actuala generație de lideri de afaceri de familie. Chiar dacă, în timp, afacerile de familie se pot reinventa, și unele chiar o fac, nu toate reușesc să se adapteze rapid și pot apărea tensiuni între respectarea proceselor (și produselor) din trecut și valorificarea oportunităților pe care viitoarea generație de lideri le anticipează. De exemplu, 59% dintre respondenți ar dori să-și diversifice portofoliul de produse, dar 68% cred că e puțin probabil ca firma lor de familie să facă această schimbare, chiar și în următorul deceniu.

Doar 41% dintre viitorii lideri ai afacerilor de familie consideră că afacerea lor are o strategie potrivită pentru lumea digitală. „Mediul digital este clar o zonă în care există un obstacol generațional. Mulți dintre reprezentanții următoarei generații de lideri de afaceri de familie trebuie să se străduiască să-și convingă părinții că firma lor trebuie să facă mai mult în zona de digitalizare. Numai 41% dintre respondenți cred că afacerea lor are o strategie potrivită pentru lumea digitală, iar 29% cred că afacerile de familie sunt mai încete decât alte tipuri de organizații în a ține pasul cu noua tehnologie”, a declarat Mihai Anița. (Al.R.)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.