Raport CE: România, țara cea mai afectată de incendiile forestiere în anul 2020

Raport CE: România, țara cea mai afectată de incendiile forestiere în anul 2020

Telex » Știri 1 noiembrie 2021  

Centrul Comun de Cercetare al Comisiei Europene (JRC) a prezentat a 21-a ediție a Raportului său anual privind incendiile forestiere din Europa, Orientul Mijlociu și Africa de Nord, pentru anul 2020, potrivit unui comunicat al Executivului comunitar. „După cel mai nefast an de până acum, care a fost 2019, și în 2020 incendiile au distrus suprafețe extinse de teren natural în Europa. În pofida unui nivel de pregătire mai ridicat în țările UE, aproximativ 340.000 de hectare (ha) au ars în UE în 2020, o suprafață cu 30% mai mare decât Luxemburgul. Situația este și mai gravă în sezonul incendiilor forestiere din 2021. Până la momentul publicării acestui raport, arseseră aproape 0,5 milioane ha, 61% dintre acestea fiind păduri a căror regenerare va dura mulți ani. Aproximativ 25% dintre zonele care au ars în Europa se aflau în interiorul siturilor «Natura 2000», rezervoarele de biodiversitate ale UE. UE și-a întărit acest an capacitatea de a asista țările în actualul sezon al incendiilor, capacitate care a fost deja utilizată pe scară largă pentru incendiile de mari proporții care au afectat regiunea mediteraneeană în vara aceasta”, se menționează în comunicat.

De la an la an, schimbările climatice sunt și ele tot mai prezente. O tendință de creștere ușor de remarcat indică niveluri mai ridicate ale pericolului de incendii, sezoane mai lungi ale incendiilor și incendii de mari proporții și violente, cu propagare rapidă, în fața cărora mijloacele tradiționale de stingere a incendiilor sunt ineficiente. Raportul relevă că, anul acesta, aproximativ 130.000 ha arseseră deja până la sfârșitul lunii iunie, moment care marchează debutul tradițional al sezonului incendiilor. Incendiile au început să nu mai afecteze doar statele sudice, ci devin o amenințare tot mai mare și pentru Europa Centrală și de Nord. Peste 9 din 10 incendii din UE sunt provocate de acțiuni umane. „De aceea, pentru prevenirea dezastrelor, este esențial ca oamenii să fie sensibilizați în acest sens și să se organizeze campanii educative cu privire la riscul de incendiu”, se subliniază în raport.

Din raportul pe 2020 despre incendiile forestiere, reiese că România a fost țara cea mai afectată, urmată de Portugalia, Spania și Italia, după cum se indică în raportarea națională. Potrivit raportului, incendiile de pădure au afectat grav zone protejate „Natura 2000” din Europa, totalizând 136.331 ha – aproximativ 40% din suprafața totală distrusă de foc în 2020 –, ceva mai puțin decât în 2019, dar peste media ultimilor nouă ani. Ca și în 2019, România a însumat din nou aproape jumătate din suprafața distrusă de incendii în cadrul siturilor „Natura 2000”, cea mai mare suprafață situându-se în Rezervația Biosferei Delta Dunării.

În 2020, incendii care s-au întins pe o suprafață de peste 30 ha au afectat 20 de state membre ale UE, distrugând 339.489 ha, suprafață care depășește ușor cifra înregistrată în 2019. Totodată, în sezonul incendiilor 2020 și-au pierdut viața mai mulți oameni decât în 2019: raportarea națională din partea Spaniei a înregistrat șase victime, dintre care patru erau pompieri.

În 2020, cartografierea rapidă prin intermediul serviciului Copernicus de gestionare a situațiilor de urgență a fost activată de 17 ori pentru cartografierea detaliată a incendiilor forestiere, un număr inferior, deocamdată, față de activările din 2021. Mecanismul de protecție civilă al UE a fost modernizat cu o flotă de avioane de stingere a incendiilor prin intermediul rescEU în 2019, consolidându-și capacitatea de a asista țările pe parcursul actualului sezon al incendiilor.

Sezonul incendiilor forestiere din 2020 a fost caracterizat de un număr mare de incendii de vegetație în prima jumătate a acestui an. Incendiile au izbucnit iarna în regiunea Deltei Dunării și în Pirinei, iar în primăvară în principal în regiunea Balcanilor. În timpul verii și al toamnei, cele mai afectate au fost țările mediteraneene, în special Spania și Portugalia, care au înregistrat cele mai mari incendii din UE în 2020. Cele mai mari incendii de pădure din anul în discuție au izbucnit în afara UE, în Ucraina, lângă reactorul nuclear îngropat de la Cernobîl.

Rapoartele JRC privind incendiile forestiere din Europa, Orientul Mijlociu și Africa de Nord prezintă o perspectivă foarte cuprinzătoare asupra situației incendiilor forestiere. Ediția din 2020 include rapoarte din 33 de țări din regiunile respective care descriu activități naționale de gestionare a incendiilor și acțiuni întreprinse la ambele niveluri, național și european, pe parcursul campaniilor de luptă împotriva incendiilor forestiere din această perioadă.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.