
Rata șomajului în rândul tinerilor s-a menținut la un nivel ridicat în aprilie - 22,7%
Numărul 22, 8-14 iunie 2022 » Breviar statistic
Rata șomajului în formă ajustată sezonier a fost de 5,5% în luna aprilie a acestui an, în scădere cu 0,1 puncte procentuale față de cea înregistrată în luna precedentă, însă reține atenția nivelul ridicat, de 22,7%, al ratei șomajului în rândul tinerilor (15-24 ani), informează Institutul Național de Statistică (INS), citat de Agerpres. Rata șomajului la bărbați a fost cu 0,3 puncte procentuale mai mare decât la femei, valorile respective fiind 5,6% în cazul persoanelor de sex masculin și 5,3% în cazul celor de sex feminin.
Numărul șomerilor (în vârstă de 15-74 ani) estimat pentru luna aprilie a anului 2022 a fost de 457.900 persoane, în scădere față de luna precedentă (460.600 persoane), dar aproximativ la același nivel cu cel din aprilie 2021 (457.500 persoane).
Pentru persoanele adulte (25-74 ani), rata șomajului a fost estimată la 4,4% pentru luna aprilie 2022 (4,2% în cazul femeilor și 4,5% al bărbaților).
Numărul șomerilor în vârstă de 25-74 ani reprezenta 75,3% din numărul total al șomerilor estimat pentru luna aprilie 2022.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Expoziție la Biblioteca Academiei Române: mărturii despre un tezaur de presă cu aproape 60.000 de titluri
Cu multe târguri se face… primăvară
Un festival de arhitectură subordonat calității vieții de zi cu zi
EnergyFEST, o fereastră deschisă spre un viitor sustenabil
Cererea și oferta de carte, stimulate de Ziua Națională a Lecturii
Arta muzicală, la superlativ: Madrigal, 60 de ani
Premieră necinematografică în... cinematografie
Flacăra culturii europene se aprinde la Timișoara