RetuRO a publicat în consultare proiectul de contract pentru autoritățile locale și județene

RetuRO a publicat în consultare proiectul de contract pentru autoritățile locale și județene

Telex » Știri 1 noiembrie 2023  

Propunerea de contract prin care primăriile ar putea să amplaseze puncte de returnare a ambalajelor SGR pe raza administrativ-teritorială, ca urmare a unui parteneriat cu comercianții, a fost publicată de RetuRO, compania care administrează Sistemul Garanție-Returnare din România. Potrivit unui comunicat de presă al RetuRO, citat de Agerpres, în baza legii, autoritățile locale și județene (UAT/ADI) pot să organizeze și să opereze puncte de returnare unde să primească ambalajele SGR de la consumatorii finali, pe raza localității administrate.

De asemenea, în cazul în care vor organiza un punct de returnare, aceste autorități trebuie să le dea consumatorilor garanția aferentă pentru ambalajele SGR predate. Ulterior, valoarea garanțiilor și tariful de gestionare vor fi acoperite de administratorul SGR, societatea RetuRO, conform legislației.

Ambalajele returnate de consumatori la punctele organizate de autoritățile locale vor deveni proprietatea administratorului SGR, iar UAT are obligația predării acestora către administratorul sistemului, precizează sursa citată.

Varianta de contract poate fi accesată pe site-ul RetuRO, la secțiunea Noutăți. Reprezentanții UAT pot transmite observații și recomandări până la data de 20 noiembrie 2023.

RetuRO - Sistem Garanție Returnare SA este o companie ce funcționează pe principiul not for profit - ceea ce înseamnă că eventualul profit realizat de companie în urma colectării de ambalaje de băuturi va fi reinvestit, exclusiv, în dezvoltarea SGR.

Compania a fost creată de un consorțiu de trei acționari privați - Asociația Berarii României pentru Mediu (30%), Asociația Producătorilor de Băuturi Răcoritoare pentru Sustenabilitate (30%) și Asociația Retailerilor pentru Mediu (20%) - și un acționar public, statul român, prin autoritatea centrală de mediu, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (20%).

SGR va fi implementat începând din 30 noiembrie 2023, iar din acel moment românii vor plăti o garanție de 50 de bani când vor cumpăra o băutură îmbuteliată (apă, băuturi răcoritoare, bere, cidru, vin, băuturi spirtoase) de la un comerciant. Ulterior, după golirea ambalajului, consumatorul va trebui să îl aducă într-unul dintre punctele de returnare organizate de comercianți și va primi înapoi, pe loc, valoarea garanției plătite inițial, fără a fi condiționat de prezentarea bonului fiscal.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.