Rezervele valutare administrate de BNR, 37,379 miliarde euro la 31 decembrie 2020

Rezervele valutare administrate de BNR, 37,379 miliarde euro la 31 decembrie 2020

Telex » Știri 4 ianuarie 2021  

La 31 decembrie 2020, rezervele valutare administrate de Banca Naţională a României (BNR) se situau la nivelul de 37,379 miliarde euro, față de 33,393 miliarde euro la 30 noiembrie 2020, a anunţat astăzi banca centrală. În cursul lunii decembrie au avut loc următoarele operaţiuni: intrări de 7,038 miliarde euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituțiile de credit, alimentarea conturilor Ministerului Finanțelor (inclusiv sumele rezultate din emisiunile de euroobligațiuni ale Ministerului Finanțelor pe piaţa externă în valoare nominală de 2,5 miliarde euro precum şi a împrumutului de la Comisia Europeană obţinut prin programul SURE în valoare de 3,039 miliarde euro), alimentarea contului Comisiei Europene și altele; ieşiri de 3,052 miliarde euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituțiile de credit (inclusiv cele care au rezultat din reducerea ratei rezervei minime obligatorii aplicabile pasivelor în valută începând cu perioada 24 noiembrie – 23 decembrie 2020, de la 6% la 5%), plăti de rate și dobânzi în contul datoriei publice denominate în valută și altele.

Nivelul rezervei de aur s-a menţinut la 103,6 tone. În condiţiile evoluţiilor preţurilor internaţionale, valoarea acesteia s-a situat la 5,138 miliarde euro.

Rezervele internaţionale ale României (valute plus aur) la 31 decembrie 2020 au fost de 42,517 miliarde euro, faţă de 38,447 miliarde euro la 30 noiembrie 2020.

Plăţile scadente în luna ianuarie 2021 în contul datoriei publice denominate în valută, directe sau garantate de Ministerul Finanţelor, însumează circa 144 milioane euro.



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.