MOL Group Cards - adaptat nevoilor tale
România a avut cea mai mică rată a locurilor de muncă vacante din UE, în trimestrul trei

România a avut cea mai mică rată a locurilor de muncă vacante din UE, în trimestrul trei

Numărul 50-51, 23 dec. 2025 - 13 ian. 2026  »  Breviar statistic

Rata locurilor de muncă vacante din Uniunea Europeană s-a situat la 2%, în trimestrul trei din 2025, în scădere de la 2,1% în precedentele trei luni și de la 2,3% în perioada similară din 2024, arată datele publicate de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat), citate de Agerpres. În trimestrul trei din 2025, cele mai scăzute rate ale locurilor de muncă vacante în rândul statelor membre ale UE pentru care sunt disponibile datele erau în România (0,6%), Bulgaria și Polonia (ambele cu 0,8%), Spania (0,9%), Slovacia și Finlanda (ambele cu 1%), în timp ce statele membre cu cele mai ridicate rate ale locurilor de muncă vacante au fost Țările de Jos (4,1%), Belgia (3,8%), Malta (3,4%), Austria (3,2%) și Cipru (3%).

În zona euro, rata locurilor de muncă vacante a fost de 2,1% în trimestrul trei din 2025, în scădere de la 2,3% în precedentele trei luni și de la 2,5% în perioada similară din 2024.

Comparativ cu situația din trimestrul trei din 2024, rata locurilor de muncă vacante a crescut în trei state membre, a rămas stabilă în patru și a scăzut în 20 de țări membre. Creșteri au fost în Malta (0,3 puncte procentuale - pp), Lituania (0,2 pp) și Irlanda (0,1 pp), cel mai semnificativ declin fiind în Germania și Austria (ambele cu -0,6 pp), Cipru și Letonia (ambele cu -0,5 pp), Belgia și Finlanda (ambele cu -0,4 pp).

În ceea ce privește România, conform datelor publicate luna trecută de Institutul Național de Statistică, numărul locurilor de muncă vacante la nivel național în trimestrul III al acestui an a fost 31.600, mai multe cu 300 față de precedentele trei luni dar în scădere cu 8.300 comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.

Rata locurilor de muncă vacante a fost estimată la 0,62%, în ușoară creștere (+0,01 pp) față de trimestrul precedent dar în scădere cu 0,16 pp față de trimestrul III din 2024.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.