România, a treia cea mai mare scădere din UE a exporturilor în primul semestru

România, a treia cea mai mare scădere din UE a exporturilor în primul semestru

Telex » Știri 21 august 2020  

România e pe locul trei în clasamentul statelor europene cu cele mai mari scăderi ale valorii exporturilor în primele şase luni, potrivit Eurostat, citat de Mediafax. În topul scăderilor se află Luxemburg şi Franţa.

În primele şase luni, România a exportat bunuri de 28,4 miliarde de euro, în scădere cu 18% faţă de perioada similară din 2019. Cele mai mari scăderi ale exporturilor de bunuri au fost în Luxemburg (-29% în primul semestru din 2020 faţă de primele şase luni din 2019) şi în Franţa (-21%), urmate de România (-18%). La polul opus, cu cele mai mici scăderi din UE în ceea ce priveşte valoarea exporturilor în primele şase luni, se află Danemarca (-4%), Irlanda (-5%) şi Olanda (-9%). În ceea ce priveşte deficitul comercial, România se află, în primele şase luni din 2020, pe locul patru în UE în funcţie de nivelul acestui indicator, după Franţa, Spania şi Grecia. Astfel, în prima jumătate a anului, deficitul comerţului internaţional cu bunuri din România a fost de 8,8 miliarde de euro, mai mare decât în perioada similară din 2019 (când a fost de 7,9 miliarde de euro).

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.