România va candida pentru relocarea la București a Agenției Europene pentru Medicamente

Numărul 11, 28 martie - 3 aprilie 2017  »  Direct de la sursă

România își va prezenta candidatura pentru relocarea la București a Agenției Europene pentru Medicamente (EMA), potrivit unui Memorandum discutat în ședința de guvern.

Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA), una dintre cele mai mari și importante agenții europene, își are în acest moment sediul la Londra. Este un organism descentralizat al UE, care are ca principală responsabilitate protecția și promovarea sănătății publice, prin intermediul evaluării și supravegherii medicamentelor destinate uzului uman. Odată cu intenția ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană, una dintre deciziile care vor trebui formulate la nivelul UE face referire la relocarea agențiilor europene care își au sediul la Londra. „Relocarea la București a EMA reprezintă o oportunitate importantă pe care România ar putea să o valorifice, în prezent țara noastră nefiind gazdă pentru niciun sediu de agenție europeană. Atragerea unui sediu de agenție a UE ar contribui la creșterea rolului și vizibilității României ca stat membru al UE”, precizează Executivul, într-un comunicat. „Sunt foarte multe candidaturi deja depuse. Este o concurență acerbă, dar, prin acest memorandum, noi am constituit și am dispus o serie de măsuri la nivel administrativ, astfel încât și România să poată să găzduiască această agenție a medicamentelor, Agenția Europeană a Medicamentelor. Din punctul nostru de vedere, prezența unei agenții europene la nivel general ar putea aduce un impuls pentru atragerea altor instituții europene și internaționale, cu toate beneficiile care decurg dintr-un asemenea rol. Și mi-aș permite să vă enumăr: creșterea vizibilității externe a țării noastre, creșterea încrederii la nivel internațional, beneficii economice pentru capitala gazdă, inclusiv în ceea ce privește crearea de locuri de muncă și stimularea investițiilor în acest domeniu, cel puțin”, a declarat Ana Birchall, ministrul delegat pentru Afaceri Europene.

România deține o expertiză consistentă în domeniul medical, aflându-se în partea superioară în ceea ce privește numărul de absolvenți de școală medicală, iar, din 2007, 14.000 de români specializați în medicină și farmacie lucrează în țările UE, precizează reprezentanții Guvernului. De asemenea, în București își au sediul numeroase instituții de profil, inclusiv laboratoare și companii farmaceutice (Institutul Național de Cercetare „Cantacuzino”, Institutul Național de Gerontologie și Geriatrie „Ana Aslan”, Institutul „Victor Babeș”, Institutul Național de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice „Prof. Dr. N. Paulescu”) care au ca obiectiv gestionarea efectelor majore în situații de criză care pot afecta sistemul național de sănătate.

Memorandumul stabilește, de asemenea, constituirea unui grup de lucru inter-instituțional, care va avea ca responsabilitate pregătirea candidaturii României. Din acest grup de lucru vor face parte ministrul delegat al Afacerilor Europene, Secretariatul General al Guvernului, Ministerul Sănătății, Autoritatea Națională a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale, Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Afacerilor Externe.




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.