
Românii sunt printre europenii cu cel mai mare număr de ore lucrate săptămânal
Numărul 38, 27 sep.-3 oct. 2023 » Lumea în care trăim
Durata obișnuită a programului de lucru săptămânal al persoanelor cu vârsta cuprinsă între 20 și 64 de ani din Uniunea Europeană a fost de 37,5 ore, în medie, în anul 2022, arată datele publicate de Eurostat, citate de Agerpres. Potrivit acestor date, există diferențe semnificative în rândul statelor membre. Astfel cele mai multe ore lucrate într-o săptămână s-a înregistrat în Grecia (41 de ore), Polonia (40,4 ore), România și Bulgaria (în ambele cazuri cu 40,2 ore lucrate într-o săptămână).
În contrast, Țările de Jos au cea mai scurtă săptămână de lucru (33,2 ore), urmate de Germania (35,3 ore) și Danemarca (35,4 ore).
România este pe primele locuri în UE și când vine vorba de numărul de ore lucrate într-o săptămână de cei cu regim part-time. În cazul acestora, cele mai lungi săptămâni de lucru din UE se înregistrează în Suedia (26,4 ore) și în România (26,2 ore), iar cea mai scurtă în Portugalia (18,6 ore).
Când vine vorba despre diferențele dintre angajați și liber profesioniști, acei liber profesioniști care au la rândul lor angajați (adică sunt angajatori) au cea mai lungă săptămână de lucru la nivelul UE, 47,5 ore, fiind urmați de liber profesioniștii fără angajați (muncitori pe cont propriu) cu 40,7 ore lucrate într-o săptămână și angajați cu 36,7 ore. În cazul acestora din urmă, durata medie a unei săptămâni de lucru în UE variază între 32,3 ore în Țările de Jos și 40,3 ore în România.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Sub egida UNESCO, valorile culturii românești se bucură în lume de o tot mai largă recunoaștere
Capodopere ale lui Picasso și Dali strălucesc pe firmamentul cultural românesc
Radiodifuziunea Română la a 95-a aniversare; un serviciu public pentru milioane de ascultători
Un Barometru „oglindă” al dinamicii consumului cultural
Bani pentru cultură, generatori de valoare adăugată la scară locală și națională
Săptămâna Teatrului Tânăr, o probă de „anduranță” a tradiției și inovației artistice
KINOdiseea de la București, o „călătorie” fascinantă în lumea filmului
Festivalul „George Enescu”, un brand național consacrat absolut la scară mondială