Șapte români din zece au ca prioritate protejarea sănătății lor și a familiei în următorul an

Șapte români din zece au ca prioritate protejarea sănătății lor și a familiei în următorul an

Numărul 41, 22-28 oct. 2025  »  Roza vânturilor

Șapte români din zece au ca prioritate protejarea sănătății lor și a familiei în următorul an, însă foarte puțini au o asigurare de sănătate în prezent, arată cel mai recent studiu online realizat de o companie de asigurări. „Într-un context economic caracterizat de inflație, costuri în creștere, inclusiv pentru servicii medicale, și o presiune tot mai mare pe bugetele personale, pe fondul instabilității veniturilor sau reducerii puterii de cumpărare, peste 78% dintre români recunosc că asigurările facultative sunt necesare pentru a se proteja de riscuri neprevăzute care pot afecta situația financiară a familiei”, arată cel mai recent studiu online realizat de Allianz-Țiriac, pe un eșantion de 1.036 de respondenți la nivel național, relatează Agerpres.

Cu toate acestea, doar o mică parte dețin deja o asigurare de viață sau de sănătate pe care să se poată baza, ceea ce reflectă decalajul în continuare ridicat pe plan local între nevoia și nivelul real de protecție al românilor. Sănătatea este principala prioritate pentru 73% dintre respondenți, urmată de protejarea vieții lor și a celor dragi (62,4%) și de asigurarea viitorului financiar al copiilor (35,6%). Doar puțin peste 31% dintre respondenți sondajului spun însă că dețin în prezent o asigurare de sănătate sau de viață, în timp ce numai 11,5% dețin o asigurare cu componentă de economisire pentru copii, susțin autorii sondajului.

La nivel de piață sunt în vigoare aproximativ 2,1 milioane de contracte de asigurare de viață și 255.000 de contracte de asigurare de sănătate, potrivit celor mai recente date oficiale publicate de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).

Conform sursei citate, protecția financiară nu își găsește loc în buget pentru cei mai mulți români.

Disponibilitatea financiară pentru o asigurare este printre principalele bariere menționate de respondenții la sondajul desfășurat de Allianz-Țiriac. Cei mai mulți (aproape 44%) spun că ar putea aloca cel mult 100 de lei pe lună pentru o asigurare de sănătate sau de viață, în timp ce 29% ar avea un buget chiar mai mic, sub 50 de lei lunar. Doar 21,1% au disponibile sume între 100 și 300 de lei pentru astfel de asigurări și numai 5,9% ar fi dispuși să plătească mai mult de 300 de lei lunar, menționează asigurătorul.

De altfel, românii alocă în ansamblu sume reduse pentru protecția lor financiară. Aproape 31% dintre respondenți dedică sub 5% din venitul lunar pentru asigurări, economii sau fond de urgență, iar alți 29,7% se limitează la 5%-10% din venit. Doi din zece români alocă între 10% și 20% și doar o minoritate de 5,4% depășește pragul de 25% din venitul lunar dedicat protecției financiare, se mai precizează în comunicat.

Cu toate acestea, mulți români declară că ar face compromisuri pentru a-și proteja familia și 46,6% ar renunța la ieșiri la restaurant pentru a plăti o poliță de sănătate sau viață, iar 40,7% ar renunța la cumpărături de haine sau alte obiecte personale, urmați de cei care ar renunța chiar și la abonamentele pentru platformele de streaming, precum Netflix sau YouTube (28,2%), susțin autorii sondajului.

„Subdimensionarea protecției personale explică de ce mulți români sunt în continuare vulnerabili la șocuri financiare. Acesta este paradoxul pieței asigurărilor din România: conștientizarea riscurilor există, dar nu se materializează încă în achiziția protecției sub forma unei asigurări. Românii înțeleg în proporție covârșitoare importanța asigurărilor, mai ales cele de viață și sănătate, însă realitatea arată că nivelul de protecție rămâne foarte scăzut. Mulți aleg să amâne decizia până când apare o situație critică. Atunci, în absența asigurării, costurile emoționale și financiare lovesc. O asigurare de viață sau de sănătate nu mai este demult un moft sau un lux, ci este un instrument de stabilitate și sprijin atunci când tu și/sau familia ta aveți cea mai mare nevoie. România se maturizează timid. Continuă să ne preocupe grija pentru bunuri mai mult decât grija pentru viață”, spune Codruța Furtună, director de Vânzări și Distribuție la Allianz-Țiriac Asigurări.

Planurile românilor pentru perioada următoare indică mai degrabă o preocupare pentru asigurările obligatorii, cei mai mulți având în plan să cumpere acest tip de asigurare în următorul an, urmate de asigurările de sănătate (30,11%) și cele de viață (29%). Asigurările facultative pentru locuințe sunt și ele pe listă pentru 25,38% dintre respondenți, în timp ce 14% intenționează să cumpere și o asigurare Casco, menționează sursa citată.

Sondajul a fost desfășurat în perioada iulie-august 2025, la nivel național, pe un eșantion total de 1.036 utilizatori de internet din România. Aproximativ 53% dintre respondenți sunt bărbați, preponderent cu vârsta între 18 și 44 de ani, iar peste 56% au venituri lunare de peste 4.000 de lei.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.