Secretar de stat: Nicio instituție financiar-bancară nu își mai permite să nu aibă un portofoliu de proiecte verzi
Telex » Știri
20 octombrie 2023
Toată finanțarea care vine din partea băncilor multilaterale are o componentă verde și una climatică, deci nicio instituție financiar-bancară nu își mai permite în acest moment să nu aibă un portofoliu cu astfel de proiecte, a declarat, în cadrul Climate Change Summit 2023, secretarul de stat din Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP) Ionuț Banciu, citat de Agerpres. "Finanțarea există, niciodată nu e suficientă. Toată finanțarea care vine de la băncile multilaterale are o componentă verde și una climatică. Nicio instituție financiar-bancară nu își mai permite în acest moment să nu aibă un portofoliu de proiecte verzi. Sunt deja companii campioane care își doresc tranziția, care și-au asumat niște ținte, care au nevoie de sprijin din partea statului, pentru că aici suntem într-un parteneriat. Tranziția verde și mai ales cea justă nu se poate realiza numai de către Guvern, numai de către companii, ci trebuie să fie un efort al întregii societăți și parteneriatele acestea sunt absolut esențiale. Sunt 29 de miliarde de euro la dispoziția României. Ministerul Mediului a trebuit să contribuie, bineînțeles, cu cea mai mare componentă de verde la acest efort al Guvernului și din acest motiv avem aceste surse de finanțare semnificative la dispoziție, pe lângă cele pe care le avem din Administrația Fondului de Mediu", a menționat Ionuț Banciu.
În ceea ce privește partea de educație de mediu, demnitarul a precizat că Ministerul Mediului a finalizat o campanie de conștientizare, "în care am spus oamenilor cum trebuie colectat separat", "(...) întoarcerea în economia circulară a materiilor prime nu face altceva decât să reducă presiunea pe natură, pentru că de acolo le extragem. Dacă discutăm de deșeuri electrice și electronice avem aceste metale pe care le numim metale esențiale, metale de tranziție, pe care le putem recupera. Recent, comisarul european de mediu a lansat o comunicare pe tema reutilizării mineralelor esențiale din telefoanele mobile, din aparate electronice. Pe lângă politicile cu care venim, pe lângă faptul că suntem responsabili pentru strategia de reducere a gazelor cu efect de seră, este pentru prima dată când de un an și jumătate acest efort este coordonat de la centrul Guvernului. Avem niște discuții foarte interesante în acest Comitet interministerial de schimbări climatice, avem o finanțare consistentă, care, pe lângă politici, reguli, amenzi sau sancțiuni, vine și cu o finanțare. Cred că dacă schimbăm perspectiva și ne uităm la provocările tranziției, din perspectiva oportunităților, vom găsi soluții", a subliniat Ionuț Banciu.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)







Toamna teatrală: un festival național la a XXXV-a ediție
Bucureștiul, capitala celui mai așteptat festival cinematografic al acestei toamne
Galați, octombrie 2025: epicentru al comediei teatrale românești
Festivalul Internațional de Teatru Independent, sub semnul ineditului
Două mari festivaluri într-un weekend cinematografic memorabil
Septembrie 2025, luna unor recorduri cultural-artistice
BIAS 2025, un show aviatic la superlativ
Festivalul „George Enescu”, un concert inaugural memorabil, o deschidere spre noi performanțe artistice