Sergiu Manea (BCR): În prezent, România crește peste potențial
Telex » Știri
24 mai 2016
Creşterea economică înregistrată de România este una peste potenţial, acesta fiind calculat la 2,5% - 2,6%, în condiţiile în care ţara creşte cu 3,5% - 3,6%, a afirmat Sergiu Manea, CEO al BCR, în cadrul unei conferinţe de specialitate. "Nu avem în momentul acesta un aşa numit GDP growth potential - creşterea produsului intern brut în termeni de potenţialitate, suficient de robust. În momentul acesta, România creşte peste potenţial. Potenţialul calculat este 2,5% - 2,6%, iar România creşte cu 3,5% - 3,6%. Dacă vom compara creşterea României foarte bună, nemaipomenit, extraordinar şi sunt foarte bucuros că ea există, cu tipul de creştere din Cehia şi Suedia, la nivel calitativ, într-adevăr începem să avem o problemă pentru că avansul peste potenţial se cheamă bubble", a spus Sergiu Manea. Potrivit acestuia, cu un avans de 2 - 3%, România nu va trece de 75% din nivelul ţărilor de la Vişegrad (Cehia, Polonia, Slovacia şi Ungaria - n.r.).
Oficialul BCR a mai spus, de asemenea, că lipsa infrastructurii de transport şi lipsa unei forţe de muncă mediu calificate au devenit principalul impediment pentru atractivitatea țării noastre faţă de investitorii străini existenţi sau potenţiali.
(Sursa: Agerpres)




Într-un turneu memorabil, Orchestra Simfonică București reinterpretează capodopere ale muzicii clasice
Constelația artelor pe „ecranele” Institutului Cultural Român
Educația prin lectură, un obiectiv major susținut prin inițiative valoroase
Toamna teatrală: un festival național la a XXXV-a ediție
Bucureștiul, capitala celui mai așteptat festival cinematografic al acestei toamne
Galați, octombrie 2025: epicentru al comediei teatrale românești
Festivalul Internațional de Teatru Independent, sub semnul ineditului
Două mari festivaluri într-un weekend cinematografic memorabil