Sergiu Oprescu (ARB): „Avem capacitatea să finanțăm creditarea din economisirea internă”
Telex » Știri
6 iunie 2016
Băncile din România au capacitatea să finanţeze creditarea pe baza surselor interne de economisire, având în vedere că raportul credite-depozite a scăzut sub 100 de puncte şi ajuns la 87 de puncte în martie 2016, însă este necesară creşterea gradului de incluziune financiară, care rămâne foarte scăzut comparativ cu media Uniunii Europene, susţine preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor (ARB), Sergiu Oprescu: „Din păcate nivelul de incluziune financiară este scăzut în România, chiar dacă am avut cea mai mare creştere, de la 44% la 61% în perioada 2011-2014. Totuşi, un indicator de 61 de puncte procentuale arată că suntem mult în urmă. Media UE este de 90%”. El a mai precizat, cu prilejul unui eveniment de profil, că îmbunătăţirea indicatorului menţionat va fi posibilă odată cu creşterea gradului de educaţie financiară, scop în care ARB a lansat, în ianuarie a.c., „Platforma de Educaţie Financiară”, realizată prin implicarea tuturor entităţilor care compun piaţa financiară din România.
(Sursa: Agerpres)




Expoziția „Fă rai din ce ai” – viața reală motivează și inspiră creația
Ziua Culturii Naționale: promovarea valorilor care inspiră și stimulează creația
De Sărbători, „daruri” cultural artistice memorabile
Orizonturile cunoașterii, sub semnul inițiativelor instituționale. „Ziua Porților Deschise” în lumea banilor
Gaudeamus 2025, o sărbătoare a cărții de calitate
O inițiativă de succes: „7 zile, 7 arte”
„Cultura ca bun public”, temă de dezbateri și inițiative
Sărbătoare în lumea muzicală: împlinirea a 85 de ani de existență a Corului Academic Radio