Servicii de piață pentru întreprinderi
Numărul 13, 21 iunie - 4 iulie 2016 » Breviar statistic
În aprilie, cifra de afaceri din serviciile de piață prestate în principal întreprinderilor, în termeni nominali, față de martie a scăzut ca serie brută cu 0,7%, iar ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate a crescut cu 1,5%. Față de luna corespunzătoare a anului precedent, cifra de afaceri din serviciile de piață prestate în principal întreprinderilor, în termeni nominali, a crescut atât ca serie brută cu 6,7%, cât și ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate cu 7,1%.
În primele patru luni ale anului, comparativ cu perioada similară din 2015, în termeni nominali, cifra de afaceri din serviciile de piață prestate în principal întreprinderilor, serie brută, a crescut pe ansamblu cu 7,5%, datorită creșterilor înregistrate la transporturi (+12,7%), comunicații (+7,1%), alte servicii furnizate în principal întreprinderilor (+5,0%) și la activitățile de servicii informatice și în tehnologia informației (+1,6%). Activitățile de producție cinematografică, video, programe de televiziune; difuzare și transmitere de programe au scăzut cu 6,5%. Ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, indicatorul a crescut pe ansamblu cu 7,9%, datorită creșterilor înregistrate la transporturi (+11,6%), activitățile de comunicații (+6,8%), alte servicii furnizate în principal întreprinderilor (+5,2%) și la activitățile de servicii informatice și în tehnologia informației (+1,5%). Activitățile de producție cinematografică, video, programe de televiziune; difuzare și transmitere de programe au scăzut cu 5,0%.




Turneele primăverii: spectacole așteptate în toate zonele țării
Corul Academic Radio, mereu în avanscena muzicii clasice și contemporane
Teatrul „Grivița 53” își consolidează pozițiile pe scena Zeiței Thalia
„Vivaldi Rocks”, o sărbătoare pentru melomani din țară și de peste hotare
Un spectacol muzical de excepție prin reinterpretarea unor capodopere clasice
Anul Brâncuși, debut spectaculos în prag de primăvară
ARCUB, la a 30-a aniversare. Deschiderea Stagiunii Internaționale de Teatru – 2026
La Muzeul BNR, o expoziție care... „face toți banii”