Statele UE au opinii diferite cu privire la centralizarea supervizării piețelor de capital

Statele UE au opinii diferite cu privire la centralizarea supervizării piețelor de capital

Telex » Știri 26 februarie, 10:25  

Miniștrii Finanțelor din țările membre ale UE și-au exprimat diferențele de opinie cu privire la modalitățile în care ar putea fi unificată activitatea de supervizare a piețelor naționale de capital, într-un moment în care blocul comunitar încearcă să aducă laolaltă diferite regimuri de supervizare pentru a stimula investițiile private în priorități precum tranziția verde sau apărarea, transmite Bloomberg, preluată de Agerpres. Președintele Eurogrupului, Paschal Donohoe, a dezvăluit că statele membre nu au ajuns la un acord cu privire la cât de ambițios ar trebui să fie regimul comun de supervizare, în cadrul unei foi de drum spre o uniune a piețelor de capital pe care UE vrea să o stabilească luna următoare.

"Există o foarte mare diversitate de păreri, în acest moment, cu privire la viitorul supervizării", a spus Donohoe, cel care este responsabil cu eforturile destinate coagulării în spatele unui set de propuneri.

Eliminarea barierelor naționale în dosare precum supervizare produselor de economisire și a regimului insolvențelor, care reprezintă un pilon esențial pentru uniunea piețelor de capital, a devenit și mai urgentă pe măsură ce UE se confruntă cu nevoi financiare din ce în ce mai mari, pentru a face față riscurilor geopolitice.

Miniștrii europeni ai Finanțelor au discutat subiectul supervizării dar nu au reușit să facă progrese. Analiștii se așteaptă la un acord până la următoarea reuniune Ecofin din 12 martie, înaintea summitului liderilor europeni din 21-22 martie, la care va fi abordată și această temă.

Unele state membre militează pentru un sistem centralizat, altele preferă o coordonare mai strânsă între autoritățile naționale și un al treilea grup vrea menținerea echilibrului actual bazat pe organisme naționale de supervizare și o Autoritate Europeană pentru Valori Mobiliare și Piețe (ESMA) cu rol limitat pentru coordonarea anumitor măsuri naționale, a spus Donohoe. Acesta a făcut un apel la acțiune în contextul în care multe riscuri și evoluții politice la nivel mondial demonstrează nevoia de a consolida fundamentele Europei.

Însă unele țări membre sunt nemulțumite de lipsa progreselor spre o uniune a piețelor de capital. "Avem nevoie de decizii puternice", a spus ministrul francez al Finanțelor, Bruno Le Maire. În locul unui acord între toate cele 27 de state membre, Bruno Le Maire a propus ca un grup de trei-patru țări să meargă mai repede înainte cu proiecte precum lansarea unui produs european de economisire.

O serie de țări, precum Spania și Țările de Jos, au salutat inițiativa Franței și, deși ar prefera un acord la nivelul întregii Uniuni Europene, sunt deschise la ideea de a discuta opțiunile disponibile, au dezvăluit surse din apropierea acestui dosar.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.