Studiu: Șase din zece români nu se simt împliniți profesional; femeile, mai afectate de sindromul „burnout”
Numărul 9, 12-18 mar. 2025 » Roza vânturilor
Aproape două treimi dintre români (65%) nu se simt împliniți profesional, în timp ce o pondere similară au remarcat colegi afectați de sindromul burnout, arată rezultatele unui studiu de specialitate, citate de Agerpres. Conform cercetării Reveal Marketing Research, 35% dintre respondenți au declarat că sunt fericiți la locul de muncă, iar 60% dintre angajați susțin că iau măsuri antistres la birou, în creștere de la 51%, în 2024. De asemenea, 65% din totalul celor chestionați afirmă că nu se simt împliniți profesional, principalele surse de stres la locul de muncă fiind volumul mare de muncă (64%), preluarea excesivă de responsabilități (50%), stagnarea salariului (45%) și interacțiunea cu clienți dificili (34%).
În plus, 66% dintre români declară că au remarcat colegi afectați de sindromul burnout, în special femeile (71% față de 62% în cazul bărbaților) și tinerii cu vârste cuprinse între 25-34 ani (74%).
„Angajații devin tot mai proactivi în prevenirea burnout-ului, iar procentul celor care iau măsuri anti-stres la locul de muncă crește de la 51% în 2024 la 60% în 2025. Această tendință este mai pronunțată în rândul tinerilor de 18-24 de ani (68%) și al celor cu vârste între 35-44 de ani (65%)”, se menționează în studiu.
Potrivit sursei citate, în cazul femeilor, volumul de muncă mare generează un nivel de stres mai ridicat (68%, comparativ cu 61% în cazul bărbaților), în timp ce stagnarea salariului este o cauză mai des întâlnită în cazul bărbaților (49% față de 40% în cazul femeilor).
Pentru a face față stresului și epuizării cauzate de volumul mare de muncă, angajații recurg la diverse soluții. Astfel, 67% dintre români își iau concediu de odihnă, 54% se relaxează în timpul liber prin activități, precum ieșiri în oraș sau shopping, 39% petrec mai mult timp cu cei apropiați, 36% ascultă muzică, iar 32% aleg să ia pauze mai lungi și mai dese pentru a crea un mediu de lucru mai plăcut.
În același timp, doi din zece respondenți (21%) consideră schimbarea locului de muncă ca fiind o soluție potrivită, procentul fiind mai ridicat în rândul celor cu venituri peste 6.000 de lei (27%). Totodată, în cazul a 16% din totalul celor intervievați s-a observat o creștere a consumului de produse cum ar fi tutunul sau alcoolul pentru a gestiona stresul.
Studiul Reveal Marketing Research a fost realizat online, pe un eșantion de 1.000 de respondenți (dintre care 890 de persoane care lucrează), iar eroarea maximă de eșantionare este +/-3,1%, la un nivel de încredere de 95%.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Septembrie 2025, luna unor recorduri cultural-artistice
BIAS 2025, un show aviatic la superlativ
Festivalul „George Enescu”, un concert inaugural memorabil, o deschidere spre noi performanțe artistice
August 2025: oferta cultural-artistică se menține la cote înalte
Turneele artistice, mărturii despre o efervescentă vară culturală
Pregătirile pentru Festivalul „George Enescu” anunță un eveniment muzical fără precedent național și internațional
Start în sesiunea de vară a Amfiteatrului în aer liber al Teatrului Național București
„Magna Carta AI”, o valoroasă inițiativă a Bibliotecii Centrale Universitare